Frigul a pus stăpânire pe țara noastră. Temperaturile au scăzut brusc, iar în unele zone s-au înregistrat chiar și -5 grade Celsius. În tot acest timp, ninsorile au continuat, iar meteorologii avertizează că nu vom scăpa de vremea ca de iarnă prea curând. Așa arată în aceste zile Transalpina, șoseaua este acoperită de un strat gros de gheață, după ce în zonă au fost înregistrate viscol, ninsori și temperaturi de -5 grade Celsius.
„Facem un apel la conducătorii auto, la turiști, să nu încerce să intre pe acest sector de drum. Riscul la care se expune este unul real, punându-și viața în pericol”, a declarat Cristi Tudor, purtător de cuvânt DROP Craiova.
Citește și: Cum va fi vremea de Paște: Prognoza actualizată pentru 1 mai și Învierea Domnului
În același timp, la Bâlea Lac, ninge de miercuri seara. La cota 2.000, Mercurul din termometre a coborât la -4 grade Celsius, iar vântul a suflat în rafale. Stratul de zăpadă măsoară aproape jumătate de metru, iar meteorologii anunță noi ninsori în următoarele ore. În Maramureș, noapte a adus temperaturi sub pragul înghețului. Pentru a se încălzi, oamenii au fost nevoiți să dea drumul sobelor.
Până când vom mai avea temperaturi scăzute?
Frig a fost și la Arad. Maximele nu au depășit un grad Celsius, iar reprezentanții societății de termoficare au reluat furnizare a căldurii. Furnizarea se va face pentru cel puțin încă o săptămână. În multe apartamente, însă, caloriferele au rămas închise. De teama facturilor, locatarii au preferat să pună o haină în plus pe ei.
În același timp, în sudul țării, grindina a făcut ravagii. Județele Constanța și Tulcea au fost măturate de o furtună puternică, ce a lăsat în urmă zeci de livezi și solarii distruse. Pe A1, la kilometrul 230, din cauza grindinei au avut loc mai multe accidente în lanț. Șoferul unui microbuz a fost grav rănit după ce a lovit un TIR. Un kilometru mai departe, alte două autoturisme s-au lovit de parapetul de siguranță. Meteorologii au emis o informare privind temperaturile scăzute, valabilă până sâmbătă dimineață.