Zeci de arădeni care au încercat dimineață să plece cu mașina la muncă au avut parte de o surpriză neplăcută. Un individ a vandalizat în total douăzeci și patru de autoturisme. Criminaliștii au ridicat amprente de pe mașini și, cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele video, au reușit să îl prindă pe suspect miercuri seară.
„Am coborât să plecăm la lucru și când, ne-am uitat, roata era spartă”, „Mai sunt și alte mașini, toate împunse, unele chiar la două sau trei roți”,
Totul s-a petrecut în apropierea gării din Arad
E ora patru dimineața iar un individ îmbrăcat într-o geacă închisă la culoare trece pe lângă mașinile parcate. Găurește cauciucurile și apoi își continuă drumul liniștit. Totul se petrece în apropierea gării din Arad.
„Astăzi am coborât să iau mașina. Am constatat că am o roată împunsă cu un fel de briceag”, „Chiar așa de nebuni?”, „Are pană pe partea stângă și am văzut că de fapt cauciucurile sunt tăiate”,
În total douăzeci și patru de mașini au fost vandalizate iar paguba trece de 15 mii de lei.
„La nivelul poliției municipiului Arad a fost întocmită o echipă de cercetare extinsă coordonată de șeful Biroului de investigații criminale”, a declarat Claudia Iuga, purtător de cuvânt IPJ Arad.
În urmă cu trei ani, în aceeași zonă a orașului, zeci de mașini parcate au fost zgâriate.