Viviana Sposub și George Burcea au început dă formeze un cuplu acum mai bine de trei ani de zile. În urmă cu câteva luni, ei au decis să o ia pe căi separate, iar anunțul despărțirii i-a întristat pe mulți dintre fanii cuplului. Se pare că cei doi nu au putut sta separați unul de celălalt. Cu ocazia zilei de naștere a actorului, Viviana Sposub a postat un videoclip pe pagina ei de Instagram, în care a confirmat împăcarea.
„Cam în genul ăsta a fost și împăcarea... La mulți ani, iubitule!”, a scris Viviana Sposub, în descrierea videoclipului.
„OMG!!!! Nu pot sa cred”, este comentariul lăsat de George Burcea, după ce a văzut videoclipul postat de iubita lui.
Cum au reacționat fanii, după împăcarea Vivianei Sposub cu George Burcea: „În final tot o să vă despărțiți”
În secțiunea de comentarii a videoclipului, părerile au început să fie împărțite.
„Nu exista a doua șansă, în final tot o să vă despărtiți, e doar chestiune de timp”, „Adevărul doare, ea este naiva, el e ditamai bărbatul cu doi copii”, au reacționat unii dintre internauți.
De asemenea, fanii cuplului s-au bucurat nespus să îi vadă din nou împreună și că au decis să mai ofere o șansă relației lor. În secțiunea de comentarii, mulți dintre ei au lăsat urări pentru ziua de naștere a lui George Burcea, care a împlinit 36 de ani, cât și felicitări pentru anunțul împăcării.
„Eram sigura ca sunteți împreună. Copii, voi sunteți făcuți unul pentru celalalt”, „Cat de muuuult ma bucur ca sunteți din nou împreună. Voi vă potriviți și chiar vă stă atât de frumos împreună”, „Minunați! Mă bucur pentru voi! Nu mai lăsați nimic sa va despartă”, „La multi ani! Sunteți minunați împreună! Ps: Mereu e bine sa va dați si a doua șansă, asta daca merită...”, sunt doar câteva dintre reacțiile fanilor.