Crima care a uluit o țară întreagă a avut loc la un hotel de patru stele din zona Moroeni- Padina, în județul Dâmbovița. Scandalul ar fi pornit din cauza unor comentarii nepotrivite pe care trei indivizi, rei frați dintr-un temut clan de interlopi din Capitală, le-ar fi făcut la adresa soției victimei. Soțul acesteia s-a enervat și i-a confruntat pe cei trei frați, care ulterior l-au înjunghiat.
Potrivit martorilor, bărbatul în vârstă de 41 de ani ar fi început să îl lovească pe unul dintre bărbați, iar acesta a scos o macetă și a început să-l alerge prin tot restaurantul până în locul în care l-a înjunghiat.
Cei trei frați au încercat să fugă de la fața locului, însă au fost prinși de oamenii legii și duși la audieri. Cercetările au fost preluate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, fiind în curs de desfășurare. Suspecții sunt trei bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 32 de ani, care fac parte din gruparea condusă de Marian Fabian, soțul vrăjitoarei Sidonia.
Vrăjitoarea Sidonia, primele declarații despre crima din Padina: „Copiii mei nu sunt vinovați”
Vrăjitoarea Sidonia, mama celor trei bărbați care l-au atacat pe bărbatul în vârstă de 41 de ani, le-a luat apărarea copiilor ei.
„Trebuie să se elucideze acest caz. Trebuie să se facă lumină în acest caz, pentru că copiii mei nu sunt vinovați. Vă rog, nu mai pot să intru în detalii, dar chiar am înțeles că acel individ mi-a agresat copiii și mi-a atacat copiii. Atât vă pot spune. Mi-a tăiat copiii acel individ.
Nici nu știu măcar cine este. Nu am avut de a face cu dânsul, nu-l cunoaștem. Nu știm absolut nimic. Ce ați văzut și dumneavoastră, asta vedem și noi. La știri am văzut.
Să vedem care e problema. Ce și cum, chiar nu știu nici eu. Cu copiii n-am mai vorbit, n-am mai avut cum să iau legătura. Vreau să văd despre ce este vorba”, a declarat Vrăjitoarea Sidonia, pentru Antena 3.
La această petrecere au participat mai multe vedete din România, printre care se numără și Alina Eremia, Alex Velea, Antonia și Tinu Vidaicu, soțul Roxanei Ionescu. Ei au declarat că nu s-au aflat la fața locului atunci când a avut loc tragedia.