Vremea de Paște 2023: Prognoza meteo pentru Vinerea Mare, Sâmbăta Mare, prima și a doua zi de Paște. Sărbătorile Pascale și vacanța de primăvară se apropie cu pași repezi iar oamenii vor să știe cum îi va întâmpina vremea în zilele de praznic.

Meteorologii estimează că temperaturile vor fi puțin sub medie în Săptămâna Mare. În săptămâna 3-10 aprilie valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice perioadei, cu excepția regiunilor nord-vestice, unde regimul pluviometric va fi în general apropiat de valorile normale.

Vremea de Paște 2023: Prognoza meteo pentru Vinerea Mare, Sâmbăta Mare, prima și a doua zi de Paște.  [Sursa: PixaBay]

Vremea de Paște 2023: Prognoza meteo pentru Vinerea Mare, Sâmbăta Mare, prima și a doua zi de Paște. Estimările meteorologice pentru săptămâna 10-17 aprilie

Potrivit prognozei AccuWeather, în săptămâna 10-17 valorile medii se vor situa puțin peste cele medii din această perioadă a anului. Temperaturile vor fi mai ridicate față de cele normale în toată România. În ceea ce privește cantitățile de precipitații, acestea vor fi la un nivel normal pentru jumătatea lunii aprilie.

Citește și: Calendar Ortodox, Marți, 4 Aprilie 2023. Zi de post pentru creștinii ortodocși

Prima zi de Paște, 16 aprilie 2023, aduce o vreme caldă, cu maxime de până la 17 grade și cer parțial însorit în cea mai mare parte a țării.

În a doua zi de Paște, 17 aprilie 2023, temperaturile cresc simțitor iar maximele vor ajunge chiar și la 20 de grade, în timp ce temperatura resimțită va fi de 24 de grade. Cerul este și el însorit, iar șansele de ploaie dispar cu desăvârșire.

Prognoza actualizată emisă de ANM pentru Sărbătorile Pascale. [Sursa: PixaBay]

Vremea de Paște 2023 în România. Prognoza pentru cele mai importante orașe din țară

Brașovenii se vor bucura de soare, însă norii nu vor părăsi cerul în prima zi de sărbătoare. Prima zi de Paște aduce 15 grade în Brașov și 16 grade pe data de 17 aprilie.

În Timișoara, prima zi de Paște aduce temperaturi de până la 20 de grade, cu condiții de ploaie. Aceleași temperaturi se vor înregistra și în celelalte zile de sărbătoare. Vremea se încălzește simțitor începând cu data de 20 aprilie, atunci când se vor înregistra 21 de grade.

Moldovenii vor avea parte de cer parțial înnorat în prima zi de Paște. La Iași se vor înregistra 16 grade pe 16 aprilie, urmând ca în a doua zi de sărbătoare temperaturile să crească până la 19 grade. Totuși, ieșenii ar putea să se confrunte cu averse de ploaie.

Citește și: Paștele catolic 2023. Pe ce dată are loc și de ce se sărbătorește la o dată diferită

În Cluj, prima zi de Paște aduce 18 grade. Aceeași temperatură se va înregistra și luni, pe 17 aprilie. Există posibilitatea ca aversele să își facă simțită prezența în cea de-a doua zi de sărbătoare.

Cele mai scăzute temperaturi din data de 16 aprilie se vor înregistra la Constanța, unde maximele nu depășesc 14 grade. De asemenea, constănțenii vor avea parte de scurte episoade ploioase. Ziua de luni aduce însă temperaturi mai ridicate, cu maxime de până la 16 grade și șanse mult mai scăzute de ploaie.