O adolescentă de șaisprezece ani a furat un bolid și a gonit pe străzile din Sibiu, cu politia pe urme. Fata nu a oprit la semnalul agenților, iar când și-a dat seama că va fi prinsă a abandonat autoturismul și a încercat să fugă. Întreaga operațiune a fost filmată. Urmărirea s-a întins pe câțiva kilometri.
Adolescenta de șaisprezece ani i-a spus mamei sale că vrea să stea în mașină cu o prietenă, iar femeia i-a dat cheile. Fata a profitat de un moment de neatenție, a fugit cu autoturismul și a condus în viteză prin oraș. Un echipaj de poliție a văzut că avea luminile stinse și i-a făcut semn să oprească, însă tânăra a accelerat. Atunci, agenții au plecat pe urmele ei: „Un echipaj de la poliția rutieră, sunt pe urmele omului care fuge.
Adolescenta a gonit minute bune pe străzi iar, la un moment dat, polițiștii au blocat mașina. Tânăra a coborât și a fugit însă a fost prinsă la scurt timp.