Aida Thorry a vorbit despre copilăria sa în cadrul emisiunii „În Oglindă”, difuzată pe canalul de televiziune Kanal D2 și despre cum a fost influențată de așteptările familiei sale.
Aida Thorry, declarații neștiute despre viața ei
Într-un interviu sincer, aceasta a dezvăluit că mama ei își dorea cu ardoare o fetiță, iar acest lucru a avut un impact profund asupra ei încă dinainte de a se naște.
„Eu mai am un frate mai mare, iar după el și-a dorit o fată. Ea vorbea în burta ei cu energie feminină pentru o fată, iar eu când m-am născut a fost șoc. Proiecțiile ei, energia ei, tot ce s-a transmis în burta ei era către o fetiță.
Citește și: VIDEO Huw Edwards, un fost prezentator BBC a recunoscut că acuzațiile care i-au fost aduse sunt adevărate
Aida a vorbit și despre relația tensionată cu fratele ei mai mare, care nu înțelegea de ce ea prefera să poarte rochițe și să se comporte diferit de așteptările societății.
Tânărul a fost trauma ei, deoarece îi spunea că este băiat și că trebuia să facă anumite chestii, iar părinții ei o lăsau să se comporte așa cum își dorea și să facă activitățile pe care le vrea.„Prima amintire a mea din casă e că mă certam cu fratele meu tot timpul pentru că ieșeam mereu în rochițe și îmi spunea că nu e normal și că îl fac de râs. Fratele meu a fost trauma mea, pentru că îmi spunea că sunt băiat și trebuie să merg la fotbal, tata îmi spunea că nu trebuie să merg, mama mă lua cu ea la flori”, a mai spus aceasta.
Aida Thorry, despre familia ei
Fiind cel mai mic copil, ea a fost protejată de familie, inclusiv de veri și frate, în situațiile de conflict la școală.
„Părinții mei nu aveau cum să mă integreze pentru că noi suntem o familie mare. Eu sunt cel mai mic copil din familia mea, înaintea mea au fost verii mei, fratele meu. Eu la școală am fost protejată, dacă mă certam cu cineva veneau toți și îmi luau apărarea. Mama este o persoană foarte cuminte, nu te deranjează cu nimic, în schimb tatăl meu este opusul ei. De la cea mai mică discuție sărea la bătaie imediat, tata este foarte impulsiv și mama încearcă să îmbine totul. Cu noi era foarte dulce și dacă se întâmpla ceva cu noi imediat sărea. Mama stătea liniștită, gătea, făcea curățenie”, a mai adăugat aceasta.