România a traversat cea mai geroasă noapte din acest an: -23 de grade celsius au avut de îndurat localnici din întorsura Buzăului, unde a fost la fel de frig ca în Siberia. Și vremea extremă nu se oprește aici. În toate masivele este risc de avalanșă, iar un bărbat și-a pierdut viața la schi după ce a fost surprins de zăpadă. Meteorologii anunță însă că de săptămâna viitoare ne pregătim de primăvară.

-23 de grade celsius au indicat termometrele luni dimineață la Întorsura Buzăului. Localnicii au făcut focul în sobe, iar apoi au ieșit să dea zăpada din fața casei: „E frig, dar noi suntem obișnuiți.”

La stația meteo de aici a fost înregistrată cea mai scăzută temperatură din România în acest an.

„Minima s-a înregistrat practic de două ori: prima dată între ora 06:30- 07:30, după care, și după ora 08:30 a nins foarte mult.

Stratul de zăpadă este foarte mare, cerul a fost degajat, adică senin, și atunci se întâmplă”
, a explicat Liliana Dima, meteorolog.

Nici după ce a dat soarele temperaturile nu au mai urcat foarte mult în oraș.

„Se spune că dacă zăpada scârțâie, înseamnă că afară este ger de crapă pietrele, iar la Întorsura Buzăului este în continuare foarte frig. Este ora prânzului, iar aici sunt -10 grade celsius”,

a transmis Adrian Jătăreanu, corespondent Kanal D.

Citește și: VIDEO Ninsori de cod galben în 14 județe! Mai multe zboruri au fost anulate

În aceste condiții, oamenii s-au îmbrăcat cu ce au avut mai gros prin șifonier. În aproape toate masivele din țară este risc mare de avalanșe din cauza stratului de zăpadă nou, depus peste cer înghețat. Iar natura a făcut deja primele victime: un olandez venit la schi în Munții Țarcu alături de doi prieteni și-a pierdut viața după ce a fost surprins de

o avalanșă.

Și în Munții Maramureșului, doi ucraineni au fost salvați cu elicopterul SMURD, după ce s-au rătăcit într-o zonă aflată sub risc ridicat de avalanșă. Unul dintre ei, încălțat doar cu adidași, a ajuns la spital cu degerături. La Bâlea Lac se înregistrează zilele acestea cel mai mare strat de zăpadă din țară, de aproape 130 de centimetri.

Salvamontiștii atrag atenția turiștilor care vor să se bucure de peisajul de la cota 2000 să nu se aventureze nepregătiți: „Le recomandăm să fie complet echipați, cu rucsac de avalanșă,

sondă, lopată și DVA, și să aibă cunoștințele necesare pentru folosirea lor.”

Meteorologii spun că ne așteaptă încă o seară geroasă, iar apoi vremea se va încălzi în toată țara.

„Chiar de miercuri sau joi, temperaturile încep să crească la deal și la munte în primă fază, astfel că spre final de săptămână, pe 3, 4 februarie așteptăm temperaturi în general peste 10 grade cam în toată țara”,

spune meteorologul Mihai Huștiu.

Cel mai cald în luna februarie va fi în sudul țării, unde meteorologii spun că temperaturile vor ajunge chiar și la 15 grade celsius.