Hăituiți de rachetele care nu se mai opresc să cadă peste ei, 471 de palestinieni care au căutat refugiu în parcarea unui spital din gaza au fost uciși cu o lovitură nemiloasă. Israelul și Hamasul își aruncă vina pentru masacrul de la spitalul bombardat. Ministrul palestinian al Sănătății a coborât printre sutele de cadavre pentru a arăta lumii întregi cu ce se confruntă acum țara lui, în timp ce președintele Joe Biden îi susține în continuare pe israelieni, după ce Pentagonul l-ar fi informat că nu evreii ar fi autorii masacrului.
În imaginile surprinse de la depărtare se observă o lumină pe cer, ce pare a fi o rachetă. După câteva secunde apare o explozie și cade exact peste parcarea spitalului, folosită ca refugiu de aproximativ 3.000
La declarațiile de presă printre cadavre a participat și un medic cu dublă cetățenie, care s-a întors în țară pentru a fi voluntar. El a povestit ororile pe care le-a trăit atunci când a avut loc atacul. În fața acestor orori, Israelul neagă că ar fi avut vreo implicare.
Purtătorul de cuvânt al armatei spune că în realitate ar fi vorba despre lansarea eșuată a unei rachete de către organizația teroristă Jihadul Islamic. Oficialii din Israel au făcut publice și câteva imagini captate din satelit, în care sunt prezentate locațiile din care au fost pornite atacurile.În plus, serviciile secrete din Israel au dat presei o înregistrare audio în care liderii Hamas discutau despre explozie imediat după incident și recunoșteau că ar fi vorba despre una dintre rachetele trase către Israel.
Întreaga lume a reacționat după atacul asupra spitalului din Fâșia Gaza
Atacul asupra spitalului a schimbat retorica războiului. Întreaga lume a reacționat, însă părerile sunt împărțite, alimentând astfel și mai mult conflictul. Țări precum Siria și Arabia Saudită au acuzat Israelul pentru masacru. Ministerul de Externe al Libiei a acuzat și el Israelul de crime de război și genocid în Fâșia Gaza, iar Irakul a declarat trei zile de doliu.
În schimb, președintele american Joe Biden a susținut versiunea autorităților israeliene în cazul atacului de la spitalul din Gaza. „A fost brutal, inuman, peste orice imaginație ceea ce au făcut. Acest cabinet s-a reunit și va rămâne puternic, unit. Vreau să știți că nu sunteți singuri”, a declarat președintele SUA. Masacrul de la spitalul din Gaza a tensionat și mai tare Orientul Mijlociu. Liderul de la Casa Albă, de exemplu, și-a anulat deplasarea în Iordania, unde trebuia să se întâlnească și cu președintele autorității palestiniene.