Prins de patru ori fără permis, baronul local Dan Ilie Morega i-a învrăjbit pe procurori și polițiști. Agenții au anunțat după ultima ispravă că fostul politician va fi reținut pentru 24 de ore. Ulterior, comunicatul a fost șters. Pe surse, procurorii din Gorj ar fi refuzat această măsură. Până la urmă s-a ajuns la o soluție de compromis.
Patru dosare penale nu-l opresc pe Ilie Morega! Politicianul nu e deloc îngrijorat
Morega a fost internat în spital, în vederea unei expertize psihiatrice: „Deci am băut o cafea, am fumat o țigară, mă vedeți că sunt vesel, nu? Eu sunt foarte sensibil, dacă mă duceau la arest, vă dați seama... Mafia lucrează, domnilor.”
Cinci ore a petrecut la audieri Dan Ilie Morega în sediul Poliției Rutiere Gorj.
„Să mă rețină pentru analiză, nu pentru zdup. Ca să ne înțeleg foarte clar! Eu am acceptat să fac expertiză benevolă, întrebați-o și pe doamna avocat și vă spune același lucru”, spune fostul politician.
Bâlbâiala polițiștilor este explicată de unul dintre avocații baronului local: „Nu s-a dispus nicio reținere.”
Luni, politicianul de 78 de ani a fost surprins pentru a patra oară în trafic, conducând fără permis de conducere, în ultimele două săptămâni. În 6 februarie, lui Dan Ilie Morega i s-a retras dreptul de a mai conduce pe drumurile publice, la recomandarea medicilor psihiatri.