Andreea de la Bravo, ai stil 2023 a aflat în ultima gală concept că este cea mai votată dintre concurentele emisiunii, cu aproape jumătate dintre voturi. Întrebată cum crede că a reușit să ajungă în top, Andreea a mărturisit că telespectatorii au observat cât de mult se dedică acestei competiții. Beatrice a avut o reacție neașteptată în culise, când a mărturisit că primul ei gând a fost că și-a cumpărat cartele și s-a votat singură.
Ilinca Vandici: Tu te-ai gândit sau ți-ai pus problema cum ai reușit să obții aproape jumătate din totalul votul telespectatorilor?
Andreea: E mult, dar e bine. Adică nu mă sperie asta.
Beatrice: Primul gând pentru mine a fost că Andreea și-a luat cartele. După ce am văzut în online, după emisiunea de ieri, ce s-a întâmplat, acum sunt convinsă că nu și-a luat cartele.
Constanția: Publicul o votează foarte mult pentru că este naturală, nu exprimă energie negativă, e naturală. Interacționează foarte mult în mediul online, postează și pe Tik Tok, se dedică foarte mult mediului online, iar publicul asta vrea. Ea dacă nu ar fi avut ținute bune nu ar mai fi fost plăcută de public. E un pachet, cu totul.
Diana: Oamenii de acasă nu ar trebui să vadă doar ce facem noi aici, ci și din spatele culiselor. Eu cred că așa îi atragi.
Ce părere au concurentele de la Bravo, ai stil 2023 despre fanii Andreei: „Ne sar în cap”
Beatrice de la Bravo, ai stil 2023 a recunoscut în fața Andreei că a spus că și-ar fi cumpărat singură cartele pentru voturi, însă între timp a observat cât este de susținută și iubită de cei de acasă.
Andreea: Lumea m-a apreciat pentru ceea ce sunt, eu mă bucur să fiu aici, muncesc foarte mult pentru tot ce fac și momentele mele. Universul meu e în jurul Bravo, ai stil și vreau să mă bucur întâi eu de experiența mea. Lucrurile astea cred că se simt.
Constanția: Mie mi se pare că Andreea are o carismă și atunci când comentează o ținută o face într-un mod echilibrat, corect. Știe să își spună punctul de vedere într-un mod elegant și frumos.
Ilinca Vandici: Beatrice, tu ai spus că primul tău gând fost că Andreea și-a cumpărat cartele și s-a votat singură.
Andreea: Așa ai zis?
Beatrice: Da, dar a urmat un „dar” foarte rapid după afirmația asta. Știam că în online e foarte urmărită și apreciată. Când am văzut cât de prezenți sunt urmăritorii ei, am văzut că au sărit pe mine. Mi-a zis mama: „Beatrice, pentru sănătatea ta mintală, te rog nu citi comentariile”. Atunci am realizat că Andreea are foarte mulți susținători, dar acum s-au mobilizat și mai mulți dintre ei o și votează.
Iris de la Bravo, ai stil 2023 a mărturisit că fanii Andreei tind să devină destul de agresivi la adresa celorlalte concurente. Ea este de părere că este foarte greu să ai o discuție în contradictoriu cu Andreea din acest motiv, deoarece poți catalogat drept un personaj negativ.
Iris: Nu putem să avem o discuție în contradictoriu cu Andreea de niciun fel, oricât de respectuoasă și civilizată ar fi, că ne sar în cap. Atunci am impresia că se dezvoltă această idee de personaj pozitiv și negativ. Unii o fac agresiv, adică acceptăm opinii, dar frumos.
Ilinca Vandici: Andreea, tu nu primești comentarii negative?
Andreea: Mai sunt persoane care spun că nu le-a plăcut ținuta mea.
Ilinca Vandici: Mă refer la val de critici, cum au primit fetele.
Andreea: Nu, chiar nu am primit. Dacă primeam, spuneam.
Beatrice: Nici eu nu am primit hate masiv până la discuția cu Andreea.