Bianca Drăgușanu obișnuiască să abordeze subiectele care o deranjează, așa cum a făcut și cu câteva ore în urmă. În timp ce se grăbea să ajungă la o programare, la care a întârziat aproximativ 3 ore din cauza traficului infernal din Capitală, vedeta a făcut câteva InstaStory-uri în care a spus tot ce avea pe suflet.
Vedeta este foarte supărată pe numeroasele pregătiri care au loc în București în aceste zile pentru parada de 1 decembrie, care va avea loc în prima parte a zilei de vineri.
În aceste condiții, Bianca Drăgușanu a vorbit și despre politicieni, fie că este vorba despre aleșii locali sau parlamentari. Vedeta este complet dezamăgită de faptul că, indiferent de partidul care a fost la guvernare, în România lucrurile nu s-au schimbat în bine.
„Am și eu o nelămurire. Să-mi spună și mie cineva ce aduc bun paradele. Parada de 1 decembrie, suntem români. Mamă ce autostrăzi avem, ce locuri de parcare etc. Parada ca parada, dar ce aduce bun pregătirea pentru paradă? Ați văzut ce trafic e în București? Abia aștept să vină alegeri, eu care n-am nicio treabă cu politica, de data asta o să mă implic maxim. Nu a existat unu care să facă ceva pentru țara asta, unu care a fost ales și a lăsat ceva bun în urma lui.(...) Trăim într-o țară în care doar să fii român nu e neapărat o mândrie. E ceva rău de tot. Pentru ce aveți nevoie de pregătiri de paradă? Ce vreți să ne arătați? Cum stăm cu traficul sau cât de proști suntem că v-am mai votat încă o dată?”,
a spus vedeta, în cadrul mai multor postări pe InstaStory.Bianca Drăgușanu a apelat la o nouă intervenție estetică. Cât a costat procedura de la nivelul feței?
Bianca Drăgușanu nu s-a ferit să admită pe parcursul timpului că a apelat la anumite proceduri de înfrumusețare. Cea mai recentă a avut loc cu doar câteva ore în urmă, atunci când blondina s-a lăsat pe mâna medicului estetician.
Este vorba despre „cat eyes”, o procedură de înfrumusețare la care vedeta a mai apelat cu câțiva ani în urmă și de care este foarte încântată. În ceea ce privește costul acesteia, cei interesați trebuie să știe că acesta ajunge la aproximativ 800 de euro.
„Am ajuns la Cluj pentru procedura de cat eyes pe care mi-o doresc și pe care am mai executat-o acum doi ani. Am venit și pentru botox astăzi. Ne pregătim. De abia aștept”, a spus Bianca Drăgușanu, pe contul ei personal de Instagram.