Caddillac, unul dintre membrii componenți ai trupei B.U.G. Mafia, trece prin momente de cumpănă după ce a suferit un infarct. Se simțea rău în ultima vreme, dar nu și-a dat seama cât e de grav până a ajuns pe mâna medicilor.
Caddy, pe numele lui real Dragoș Neagu, s-a simțit rău în ultimele zile, spun colegii de trupă, iar miercuri seara s-a dus la medic pentru investigații.
„Acum se simte mai bine, dar va rămâne în spital pentru o serie de investigații suplimentare. La solicitarea medicilor, în perioada imediat următoare va trebui să evite efortul prelungit, inclusiv aparițiile pe scenă”,
Caddy a vrut să-și liniștească fanii, după ce vestea că a fost internat a fost făcută publică: „Promit să revin”
B.U.G. Mafia a avut în ultima perioadă mai multe concerte și, cel mai probabil, efortul depus de artist și-a pus amprenta asupra stării lui de sănătate. După anunțul postat pe paginile de socializare ale trupei, Caddy a ținut să-i liniștească pe fani chiar de pe patul de spital: „Mulțumesc pentru toate gândurile bune și promit
Caddy a împlinit luna trecută 47 de ani iar recent mărturisea într-un interviu că nu și-ar fi imaginat viața fără muzică.
„Asta a fost dintotdeauna pasiunea mea, îmi place pur și simplu. Mă văd făcând asta până când n-o să mai pot”, a povestit artistul.
B.U.G. Mafia este una dintre cele mai longevive trupe românești și se bucură în continuare de un succes răsunător.