Este doliu în muzica populară romanească, după vestea că Mile Povan s-a stins din viață! Artistul în vârstă de 31 de ani a fost găsit fără suflare în propria casă, din Arad. Mihai Leric, pe numele său real, a fost descoperit de către pompieri. Cel care a alertat autoritățile a fost chiar fratele artistului, speriat că acesta nu mai răspundea la telefon. Echipajele medicale care au ajuns la fața locului nu au mai putut face nimic pentru cântărețul de muzică populară.

Citește și: Carmen de la Sălciua, copleșită de mesajele despre sarcină: „Ai o burtică atât de frumoasă!”. Artista nu se ascunde de fanii ei

Nu se cunosc mai multe detalii cu privire la motivul decesului. Mile Povan ar fi fost la Urgențe, deoarece se simțea foarte rău, însă a refuzat să fie internat, relatează publicația criticarad.ro. Încă nu este confirmat dacă motivul neașteptat al decesului are legătură cu problemele de sănătate.

„Mile nu răspundea la telefon, iar mașina era parcată în fața blocului. Așa și-au dat seama că s-a întâmplat ceva rău. Am înțeles că fratele lui a luat hotărârea să spargă ușa să vadă dacă nu este în casă”, a declarat un vecin, potrivit glsa.ro.

Carmen de la Sălciua, mesaj emoționant în memoria lui Mile Povan: „Viața de artist nu e așa simplă cum pare”

După această veste tragică, pe rețelele de socializare au început să curgă mesajele din partea oamenilor care l-au cunoscut pe Mile Povan, în special colegii de breaslă. Carmen de la Sălciua se numără printre artiștii afectați de această veste. Celebra cântăreață a postat un mesaj pe pagina ei de Instagram, în memoria colegului și prietenului ei. Vedetei nu îi vine să creadă că Mile Povan nu mai este printre noi.

Carmen de la Sălciua a tras un semnal de alarmă legat de oamenii care jignesc cântăreții în mediul online, deoarece mulți nu înțeleg cât de grea poate să fie viața de artist.

„Dumnezeu să te ierte Mile Povan! Pentru toți colegii a venit că un fulger această veste! Cât de tânăr și cât de talentat! Ce scurtă-i viața, Doamne. Nu știi efectiv ce aduce ziua de mâine!

Să nu ne mai dușmănim, să ne prețuim unii pe alții cât suntem în viață că nu știm ziua, nici ceasul! E loc sub soare pentru toată lumea!

Prețuiți artiștii... nu le mai aruncați vorbe aiurea pe rețelele de socializare, viață de artist nu e așa simplă cum pare din exterior! Și nu doar artiștii... să ne iubim unii pe alții și să ne rugăm bunului Dumnezeu să își întoarcă fața către noi!”,

este transmis de Carmen de la Sălciua, pe pagina ei de Instagram.