Are sute de mii de fani și într-un an adună kilometri între concerte cât pentru înconjurul lumii, însă celebritatea nu schimbă semnificația sărbătorilor, iar Crăciunul înseamnă întoarcerea la familie pentru Georgiana Lobonț. Artista își ia liber în această perioadă și se bucură de timpul petrecut alături de cei dragi. În casa părintească a Georgianei încă se mai fac pregătiri de Crăciun, așa cum se făceau odinioară.
În familia Georgianei, toate tradițiile locului sunt păstrate cu sfințenie.
„E cel mai emoționat și mai frumos, pentru că aici trăiesc cu adevărat toate amintirile pe care le-am avut în copilărie, toată nostalgia și asta îmi place cel mai mult acasă. Asta îmi place mie, să fiu acasă, pentru că aici vin colindătorii, poarta e larg descuiată afară și de dimineața, de cum începe, la ora 8,9, când se trezesc copiii, până noaptea târziu se tot colindă.
Între timp, în cuptor s-au copt cozonacii și pâinea. E timpul pentru o degustare: „Așa e de obicei, de Crăciun, doar că e în casă.
Amintirile din copilărie prind viață mai ales de sărbători.
„Eu mă gândesc cu nostalgie la vremurile de demult. Îmi amintesc în primul rând că era multă zăpadă, era multă, multă zăpadă și ne jucam. Pe strada noastră erau foarte, foarte mulți copii, erau vreo 25, 30 de copii, făceam îngerași din zăpadă, colindam cu toții, mergeam împreună în gașcă la fiecare casă, la fiecare vecin, era o bucurie, o zarvă, râsete, era ceva extraordinar. Când venea Moșul noi nu primeam atâtea cadouri, nu știam, noi nu aveam posibilitatea. Părinții mei munceau din greu și ne cumpărau multe, dar nu cumpărau cum le cumpărăm noi astăzi copiilor noștri.
Chiar dacă am crescut și au trecut anii și avem familiile noastre, mai urmează și Ramo să se căsătorească, împodobim bradul în familie și colindăm și ne distrăm”, a mai povestit artista.
O altă tradiție în familia Georgianei este mersul la colindat. Casa este mereu plină de musafiri, dar și artista își colindă rudele și prietenii apropiați.