Dorian Popa se află în mijlocul unui scandal de mai bine de o săptămână, după ce a fost prins de polițiști sub influența substanțelor interzise la volan. El a postat un videoclip pe pagina sa de Youtube, în care și-a recunoscut fapta, e relatat firul poveștii și și-a cerut scuze de la fanii săi. Tot în aceeași zi, celebrul cântăreț a postat un mesaj la secțiunea de stories de pe Instagram, în care le-a mulțumit fanilor încă o dată pentru susținerea pe care a primit-o.
„M-am liniștit un pic în minte și mi-am dat seama că după această zi infernală, nu că nu aș fi știut că mă susțineți și îmi sunteți aproape, dar mi-am dat seama cât de devotați îmi sunteți și cât de dator vă sunt. Cred că știți foarte bine că și eu mă dăruiesc vouă în totalitate. Vă mulțumesc din suflet, din inimă, din creier, de oriunde, pentru toată susținerea pe care am simțit-o în principal astăzi, dar și în toate aceste zile grele. Vă iubesc! Încă o dată îmi spun că sunt un dobitoc și vă spun și vouă că sunt un dobitoc, dar asta nu înseamnă că nu pot să învăț din greșelile mele de dobitoc. Vă pup, vă iubesc, vă mulțumesc și vă promit că o să vă arăt o variantă mai bună a mea. Doamne ajută”, le-a transmis Dorian Popa fanilor săi, pe Instagram.
Dorian Popa, despre momentul în care a fost prins doar în lenjerie intimă la volan: „Recunosc, ieșisem din dus, am tras un halat pe mine”
Dorian Popa a recunoscut că a consumat substanțe interzise înainte să urce la volan. În videoclipul urcat pe contul său de Youtube, artistul le-a reconstituit fanilor momentul în care a ajuns să fie testat de polițiști. El a făcut greșeala de a se urca la volan, chiar dacă avea de mers până la un magazin aproape de casă.
„Vineri, în ziua în care s-a întâmplat, am fost acasă toată ziua filmând vlogul de terminare a renovărilor. Seara, din păcate, am făcut a doua greșeală. Aveam nevoie să mă duc până la un stop și m-am gândit că nu are ce să se întâmple câteva sute de metri de casă. O greșeală flagrantă, pe care mi-o asum, pentru că nu contează dacă sunt 500 de metri sau 500 de kilometri, fapta este aceeași. S-a făcut foarte mult mișto pe tema faptului că eram în chiloți, dar nu și în halat. Recunosc, ieșisem din dus, am tras un halat pe mine imediat, nici nu m-am uscat pe păr pentru că știam vin în 5 minute și ca retardatul m-am urcat în mașină și am plecat până la magazin. La scurt timp după ce am ieșit din garaj am fost oprit de un echipaj de poliție. Domnii polițiști au fost foarte respectuoși, și-au făcut datoria așa cum trebuie și eu am fost foarte politicos, respectuos, lucru care poate fi dovedit de camerele polițiștilor. Am urmat toate indicațiile lor(...) Eu mi-am învățat lecția. Indiferent de rezultat, pozitiv sau negativ, eu nu vreau să mai trec prin așa ceva niciodată”, a declarat celebrul cântăreț.