Când nimeni nu mai credea într-o posibilă împăcare, Betty Salam și Cătălin Vișănescu sunt din nou împreună! Fiica lui Florin Salam și-a celebrat ziua de naștere, iar cel pe care îl iubește a fost alături de ea și i-a făcut o surpriză foarte frumoasă.
Ce mesaj i-a transmis Betty Salam soțului ei, după ce s-au împăcat
Betty Salam a povestit într-o emisiune TV despre o surpriză plăcută pe care a primit-o recent.
„Aseară mi-a făcut o surpriză foarte frumoasă. Eu nu mă așteptam. Am ieșit la o cafea cu o verișoară și printre care au venit o mică parte din concurenții de la(n.r o emisiune tv), care mi-au rămas și prieteni și m-am bucurat tare mult să îi văd, pe verișorii mei, toată lumea a fost prezentă.(...) Și Cătălin, da, normal. Ca toți oamenii în relațiile de cuplu, trecem și noi prin momente, certuri, chiar dacă apărem pe la televizor, suntem oameni normali și o familie normală, în care ne putem certa și noi, dar ne împăcăm și împăcarea e foarte frumoasă de fiecare dată”, a declarat Betty Salam, în cadrul unei emisiuni TV.
Ce spunea Betty Salam despre despărțirea de Cătălin
Betty Salam a explicat că pauza pe care a luat-o ea și soțul ei, Cătălin, este o oportunitate de a se reface și de a îmbunătăți relația lor. Ea a menționat că își dorește o relație sănătoasă și echilibrată, nu una în care să se complacă.
Betty a spus că, deși este afectată de criticile externe, familia ei, inclusiv tatăl și fratele ei, o sprijină. Ea a subliniat că Matthias, copilul lor, este fericit și bine îngrijit, și că atât ea cât și Cătălin își doresc binele unul altuia.„Pauza pe care noi am luat-o este ca o refacere și pentru mine, dar și pentru soțul meu. Vrem să avem o relație sănătoasă și să stăm bine pe psihic, nu să stăm să ne complacem.
Betty Salam a declarat în urmă cu mai mult timp că trece printr-o perioadă dificilă și s-a săturat de zvonuri și critici. A spus că doar ea știe cât se străduiește și cât de mult respectă și este respectată de Cătălin. Betty a explicat că o pauză poate fi benefică pentru relația lor și a subliniat că nu a divorțat și nu intenționează să o facă. Ei continuă să comunice și să petreacă timp împreună, întărind astfel relația lor.
„E o perioadă puțin mai dificilă într-adevăr. (…) Vreau să se pună stop la tot ce se vorbește pentru că m-am săturat. Mă dor toate aceste lucruri, pentru că numai eu știu sufletul meu. (…) Numai eu știu cât mă străduiesc și eu să fiu cineva în viață, și nu vreau să arunce nimeni cu noroi către mine. Cătălin este și va fi bărbatul meu, îl respect, el mă respectă pe mine, numai că oamenii trebuie să înțeleagă că sunt vremuri noi, iar o pauză îți poate salva relația. Eu nu am divorțat, nu voi divorța. Noi ținem legătura zi de zi. Noi vorbim, ne vedem, luăm masa împreună”, a mai spus artista la momentul respectiv.