Mihai Crăciun, specialist în comunicare, vine în următoarea ediție a emisiunii „Play IT”, cea mai fresh emisiune de IT&C, care vă prezintă cele mai captivante informații și interviuri cu invitați din diverse domenii. Sâmbătă, de la ora 13:30, telespectatorii Kanal D2 îi vor putea urmări pe Mihai Crăciun, dar și pe actrița Diana Sar.

Citește și: Randi, sfat important pentru tinerii din România, în noua ediție „Play IT”, difuzată sâmbătă, de la 13:30, pe Kanal D2: „Toți vor să fie frumoși, nu știu de unde a venit obsesia asta”

Cum ne va influența inteligența artificială job-urile? Răspunsul îl veți afla chiar de la Mihai Crăciun, specialist în comunicare. El îi sfătuiește pe telespectatori să privească pozitiv asupra evoluției AI, care ar putea să ne ușureze munca.

Mihai Crăciun: Probabil te referi la AI și la faptul că o să ne ia inteligența artificială job-urile. Ei bine, noi doi suntem în siguranță, ne-am ales bine meseriile.

Normal, automatizarea va schimba viața oamenilor și, în funcție de meseria pe care o ai, va trebui să te adaptezi și să înveți să poți să faci lucruri noi. Garantat, sunt foarte importante aceste abilități. Consider că oamenii ar trebui să îmbrățișeze inteligența artificială, nu să fugă de ea, așa cum am tot văzut. Așa am fugit și de mașini prima dată, așa am fugit și de tablete, de smartphone-uri. Generația noastră va fi ajutată de inteligența artificială să își găsească mai ușor subiectele. AI-ul, ChatGPT-ul este un scraper foarte bun. Dacă ești în căutarea unui lucru punctual, poți folosi ChatGPT-ul pentru asta, cum ar fi scena dintr-un film despre care nu îți amintești cum se numește.

Diana Sar s-a alăturat campaniei #JOSFILTRELE [Sursa: Captura Video]

Cum i-au fost modificate Dianei Sar fotografiile la shooting-uri: „Am prins și o perioadă dificilă”

Diana Sar este o celebră actriță și creatoare de conținut. Ea s-a alăturat campaniei #JOSFILTRELE și a povestit modul în care filtrele, cât și editatul fotografiilor au influențat-o de-a lungul timpului. În cariera de model, ea a prins o perioadă dificilă, în care doar fetele slabe erau căutate, motiv pentru care mereu a încercat să se conformeze standardelelor. Actriței i s-a întâmplat să îi fie corpul modificat în fotografiile făcute în timpul shooting-urilor.

Diana Sar: Noi, în afară de shooting-urile respective, am avut și shooting-uri în care au fost modificate și dimensiunile mele. Să par și mai slabă. Am prins și o perioadă dificilă, în care se căutau fete mult mai slabe decât acum. Cred că asta a fost la mine o problemă. Îmi doream să ajung la dimensiunile mele și pentru mine nu era tot timpul ușor. Țineam diete, poate nu funcționau și în sensul ăsta m-au afectat pe mine. E tot un fel de filtru. Uite, am fost o singură dată în situația în care am folosit și eu într-o fotografie o opțiune care îți mărește fotografia în sus, care te face mai înaltă și mai subțire. Am zis că eu nu pot să ajung să fac asta. Pe Instagramul meu nu vreau să pun poze editate, doar dacă le pun pe cele de la shooting-uri.

Nu ratați sâmbătă, la Kanal D2, de la 13:30, emisiunea „Play IT”, cea mai fresh emisiune de IT&C de pe micul ecran, cu Bianca Iordache, dar și pe canalul de Youtube WOWnews.