Fostul iubit al Cristinei Pucean a revenit în mediul online cu noi mesaje pentru dansatoare și actualul ei partener de viață. Iată ce le-a transmis Cornel!
Cornel, noi amenințări la adresa Cristinei Pucean
Fostul iubit al Cristinei Pucean, Cornel, continuă scandalul cu dansatoarea și manelistul, Bogdan de la Ploiești. Cornel a prezentat dovezi pentru a demonstra că a fost înșelat, făcând noi dezvăluiri și ironizându-l pe Bogdan, care susținea că oamenii sunt invidioși pe relația lor.
Cristina Pucean și Cornel au fost împreună timp de șase luni, dar Cornel a încheiat relația rapid după ce a aflat detalii surprinzătoare despre ea și familia ei.
Scandalul ia amploare, iar Cornel este hotărât să acționeze legal pentru a-și recupera banii, afirmând că are dovezi puternice care îi pot incrimina pe cei implicați.
„I-am dat termen până luni (n.r. mamei Cristinei Pucean) și i-am spus că încep cu râsetele, după care o să încep cu probe și după o să vă leg! Pentru că e simplu că o să îi bag la pușcărie! Am toate probele prin care o să îi bag la pușcărie și pe ei, și pe domnul ăsta, care a mers la interlopi”, a povestit fostul iubit al Cristinei Pucean, într-un videoclip postat pe Facebook.
Cornel, batjocură la adresa lui Bogdan de la Ploiești
Cornel nu și-a concentrat nemulțumirile doar asupra Cristinei Pucean și a familiei ei, ci și asupra lui Bogdan de la Ploiești, pe care îl acuză că i-a oferit protecție dansatoarei prin intermediul unor interlopi.
Cornel nu crede în sinceritatea relației lor și susține că are dovezi în acest sens. El a povestit un incident din vara anului trecut, când Cristina Pucean ar fi încercat să-l contacteze, ajungând chiar să o caute pe fosta soție a sa pentru a obține numărul lui de telefon.
Aceasta s-ar fi întâmplat în perioada în care Bogdan de la Ploiești era plecat în străinătate pentru concerte, iar Cornel crede că dansatoarea ar fi profitat de absența iubitului ei pentru a-l contacta.
„După ce i-am dat mesajul, Cristina a ieșit cu acest băiat, a ieșit într-un videoclip în care spune că lumea e bolnavă, că nu știu ce are cu noi, pe dragostea noastră… Care dragostea lor?
Că ea anul trecut, în iulie 2023, când băiatul ăsta a plecat peste mări și țări să le cânte la băieți, dânsa i-a scris fostei mele soții și femeia îi spune că nu știe unde sunt, că nu are numărul meu de telefon”, a mai spus Cornel.