CRBL, accidentat pe contrasens cu motocicleta. CRBL le transmite fanilor că este bine dar se poate și mai bine după accidentul grav în care a fost implicat pe un drum din județul Hunedoara. Cunoscutul artist a suferit mai multe traumatisme și a fost transferat luni cu ambulanță la Spitalul Universitar din Capitală.

Polițiștii spun că în orașul Hațeg a făcut o manevră periculoasă pe două roți și s-a lovit de un vehicul.

„Sunt bine. În câteva zile vă povestesc!”

CRBL, accidentat pe contrasens cu motocicleta. Artistul se întorcea de la un concert

Eduard Mihail Andreianu, mai cunoscut drept CRBL, a fost transferat de la Spitalul din Deva la București cu o ambulanță.

„Mai am foarte puțin până ajung la Sarmizegetusa. Am făcut o pauză pentru una, pentru alta, nu contează.”

Aceste imagini au fost filmate de CRBL înainte de accident. Se îndrepta spre un concert la Sarmizegetusa. A ajuns fără probleme la destinație, de unde au și apărut imagini.

Citește și: Cea mai spectaculoasă cascadorie din istoria filmului

Ulterior, în orașul Hațeg a fost implicat într-un accident grav. Se întorcea spre casă, a depășit într-o zonă cu linie continuă și s-a izbit în plin de o autoutilitară, spun polițiștii.

A căzut de pe motocicletă și s-a ales cu un politraumatism, coaste rupte, dar și probleme la coloană.

„Sunt bine. Sunt foarte bune, se poate și mai bine, dar sunt foarte bine”, a declarat după accident CRBL.

Artistul este pasionat de motociclete și postează des fotografii și clipuri din drumurile sale prin țară ori vorbește despre îmbunătățiri aduse vehiculelor sale.

„Am zis neapărat să vă zic și vouă. Dacă ești faimos pe Instagram și doar atât, este exact ca atunci când ești bogat la Monopoli și doar atât!”, a transmis CRBL pe o rețea de socializare, înainte de accidentul în care a fost implicat.

Polițiștii din Hunedoara au deschis un dosar penal în cazul accidentului petrecut duminică în Hațeg.

Probele adunate până acum indică o manevră periculoasă făcute de artist, spun surse din anchetă.