CRBL, accidentat pe contrasens cu motocicleta. CRBL le transmite fanilor că este bine dar se poate și mai bine după accidentul grav în care a fost implicat pe un drum din județul Hunedoara. Cunoscutul artist a suferit mai multe traumatisme și a fost transferat luni cu ambulanță la Spitalul Universitar din Capitală.

Polițiștii spun că în orașul Hațeg a făcut o manevră periculoasă pe două roți și s-a lovit de un vehicul. „Sunt bine. În câteva zile vă povestesc!”

CRBL, accidentat pe contrasens cu motocicleta.  [Sursa: Captură NEWSTIME]

CRBL, accidentat pe contrasens cu motocicleta. Artistul se întorcea de la un concert

Eduard Mihail Andreianu, mai cunoscut drept CRBL, a fost transferat de la Spitalul din Deva la București cu o ambulanță.

„Mai am foarte puțin până ajung la Sarmizegetusa. Am făcut o pauză pentru una, pentru alta, nu contează.” Aceste imagini au fost filmate de CRBL înainte de accident. Se îndrepta spre un concert la Sarmizegetusa. A ajuns fără probleme la destinație, de unde au și apărut imagini.

Citește și: Cea mai spectaculoasă cascadorie din istoria filmului

Ulterior, în orașul Hațeg a fost implicat într-un accident grav. Se întorcea spre casă, a depășit într-o zonă cu linie continuă și s-a izbit în plin de o autoutilitară, spun polițiștii. A căzut de pe motocicletă și s-a ales cu un politraumatism, coaste rupte, dar și probleme la coloană.

„Sunt bine. Sunt foarte bune, se poate și mai bine, dar sunt foarte bine”,

a declarat după accident CRBL.

Artistul este pasionat de motociclete și postează des fotografii și clipuri din drumurile sale prin țară ori vorbește despre îmbunătățiri aduse vehiculelor sale.

Artistul s-a lovit de o autoutilitară după o manevră nefericită. [Sursa: Captură NEWSTIME]

„Am zis neapărat să vă zic și vouă. Dacă ești faimos pe Instagram și doar atât, este exact ca atunci când ești bogat la Monopoli și doar atât!”, a transmis CRBL pe o rețea de socializare, înainte de accidentul în care a fost implicat.

Polițiștii din Hunedoara au deschis un dosar penal în cazul accidentului petrecut duminică în Hațeg. Probele adunate până acum indică o manevră periculoasă făcute de artist, spun surse din anchetă.