Un tânăr din Slobozia riscă ani grei de închisoare după ce și-a ucis cu sânge rece un amic. Individul ar fi avut probleme cu stupefiantele și oamenii îl știau drept consumator. Între el și prietenul său ar fi pornit un scandal spontan, iar de la ceartă până la crimă a fost doar un pas. Un om nevinovat a murit lăsând în urmă un copil, care va crește fără să aibă cui să îi spună „tată”.
A avut o decepție și a ajuns să se lupte cu dependența de alcool, dar după o perioadă la dezalcoolizare a depășit toate încercările. Și-a revenit și își refăcea viața în Slobozia. Acum lucra pe o dubă și transporta marfă de la depozit la diverse magazine, așa cum s-a întâmplat și în noaptea fatală. A descărcat ce trebuia la un supermarket din piața mare a orașului, acolo s-a întâlnit cu cel care avea să îi fie călău.
Criminalul riscă până la 25 de ani de închisoare
Amicii s-au transformat în inamici, iar scandalul într-o bătaie. Chiar dacă s-au despărțit la un moment dat, agresorul, despre care se spune că ar fi consumator de stupefiante și-a pierdut controlul.
Adus în fața procurorilor de la Parchetul Tribunalului Ialomița, agresorul a recunoscut fapta, însă nu a vrut să spună ce l-a determinat să comită oribilul gest judecătorii l-au arestat preventiv pentru următoarele 30 de zile. Agresorul riscă până la 25 de ani de închisoare pentru omor. Din păcate, substanțele interzise fac tot mai multe victime în România. Chiar ministrul Justiției, Alina Ghorghiu, vorbea despre un număr în creștere al românilor care la un moment dat au folosit un anumit tip de substanțe și a avansat cifre de la un milion la două milioane de consumatori.