Dana Roba a dezvăluit de ce a încercat soțul ei, Daniel Balaciu, să o ucidă! De când a fost bătută cu bestialitate de către soțul ei, Dana Roba a trecut printr-o sumedenie de intervenții chirurgicale.
Chiar dacă mai are mult până să se recupereze complet în urma traumei pe care a suferit-o, make-up artista este foarte activă pe rețelele de socializare, unde este foarte sinceră față de cei care o urmăresc și cu care împărtășește atât clipele plăcute, cât și pe cele mai dificile.
Dana Roba a dezvăluit de ce a încercat soțul ei, Daniel Balaciu, să o ucidă! Totul ar fi pornit de la faptul că vedeta nu a vrut să renunțe la fetele sale
După ce Divinitatea a făcut o minune și, mulțumită priceperii medicilor, Dana Roba a supraviețuit, vedeta este acum acasă, alături de cele două fiice ale sale și se recuperează. Acum, make-up artista își dorește ca soțul ei să fie pedepsit pe măsura faptelor sale.
Dana Roba susține că bărbatul i-a premeditat moartea în momentul în care aceasta a vrut să divorțeze și mai ales atunci când s-a hotărât să nu îi dea cele două fiice pe care le au împreună.
„Iar acel monstru care mi-a săpat groapa, a căzut chiar el în ea.