Dinu și Deea Maxer au luat showbiz-ul prin surprindere în urmă cu aproape un an de zile, când au anunțat că mariajul lor a ajuns la final. După 18 ani de relație, cei doi au luat decizia de a merge pe drumuri separate, însă să rămână prieteni de dragul celor doi copii ai lor: Andreas și Maysa. Chiar dacă au divorțat, cei doi locuiesc în același bloc, ceea ce le face mai ușor copiilor să petreacă timp cu ambii părinți.
Atât Deea Maxer, cât și Dinu, și-au refăcut viața după divorț. Ea a început să formeze un cuplu cu Robert Drilea la scurt timp după divorț, în timp ce Dinu Maxer a cunoscut-o pe actuala lui iubită în vara anului trecut.
Legat de declarațiile controversate făcute recent de tatăl Deei Maxer, care a afirmat că fiica lui a trăit „chinul vieții” ei, artistul a mărturisit că este un subiect închis și tot ceea ce contează este liniște copiilor.
„Ce am avut de spus am spus atunci(...) Este un subiect închis! În relația mea cu foștii mei socri primează liniștea copiilor mei! Noi împărțim treburile acestea de a sta cu copiii în trei, Deea, eu și ei”, a declarat Dinu Maxer, pentru Ciao.
Dinu Maxer, despre programul copiilor săi: „Nu regret nicio secundă mutarea aceasta!”
Deși a fost criticat că locuiește în același bloc cu fosta soție, Dinu Maxer a mărturisit că nu regretă nicio secundă această decizie, deoarece este în beneficiul copiilor săi. Andreas poate să meargă să își viziteze mama atunci când dorește, iar Maysa poate să petreacă timp și cu tatăl lui.
„Chestia cu mutatul în același bloc funcționează din punctul meu de vedere foarte bine în ceea ce privește copiii fiindcă aveam o libertate fantastică de a muta lucrurile dacă avem nevoie de lucrurile Maysei, dacă Andreas vrea să vină
Dinu Maxer și noua lui iubită, Magdalena Chihaia, formează un cuplu de mai bine de șase luni de zile. Cei doi par să fie din ce în ce mai apropiați și petrec tot mai mult timp împreună.
Celebrul cântăreț a mărturisit că a început să petreacă mult timp și în apartamentul ei, pe care și-l renovează singură. În ceea ce privește planurile de viitor, fostul solist din trupa AXXA a mărturisit că nu se grăbește, iar nunta sau venirea pe lumea a unui copil nu se află în planurile cuplului.