Ioniță de la Clejani trece prin clipe cumplite după ce tatăl său, Marin Manole, s-a stins din viață. Acesta avea 82 de ani și încă nu a fost comunicată cauza exactă a decesului. Vestea că Marin Manole a decedat a venit fulgerător, la doar o zi după ce Viorica de la Clejani a vorbit despre succesul răsunător pe care l-a avut în cadrul celui mai recent concert pe care l-au susținut la Londra, la finalul săptămânii trecute.
Marin Manole a reprezentat un nume important în industria muzicală. În anii 1970-1980, Marin Manole a fost considerat o adevărată legendă. Lăutarul a făcut parte din Taraful Haiducilor, unul dintre cele mai importante din țara noastră, care a făcut furori chiar și la Hollywood.
Chiar și acum, la ani întregi de la perioada sa de glorie, Taraful Haiducilor este considerat a fi printre cele mai bune formații de muzică lăutărească la nivel internațional.
Moartea lui Marin Manole a lăsat un gol imens în inimile tuturor celor care l-au cunoscut, l-au iubit și care i-au ascultat muzica pe parcursul anilor întregi de activitate.