Cine este câștigătoarea „Bravo, ai stil” sezonul 8! A plecat acasă cu premiul de 100.000 de lei, coroana și titlul de „Cea mai stilată femeie”
Cine este câștigătoarea „Bravo, ai stil” sezonul 8 și a titlului de „Cea mai stilată femeie din România”. Marea Finală „Bravo, ai stil!” sezonul 8 a avut loc vineri seara, 25 august 2023, iar fanii emisiunii au urmărit cu sufletul la gură momentul cel mai important al competiției. În Marea Finală „Bravo, ai stil” 2023 au ajuns cinci concurente: Iris, Andreea, Alexandra, Jasmine și Maria. Doar una dintre ele a plecat cu suma de 100.000
de lei și cu titlul de cea mai stilată femeie din România.
Ea este câștigătoarea „Bravo, ai stil” sezonul 8! Primele imagini
Ilinca Vandici, prezentatoarea „Bravo, ai stil!” 2023 a transmis cine este marea câștigătoarea a sezonului 8.
„În această seară va fi o ediție unică, emoțiile mele sunt uriașe, la unison cu cele ale fetelor, pentru că intram într-o nouă etapă, cea care va aduce publicului marea câștigătoare a sezonului. În același timp, personal, am parte de o surpriză copleșitoare. Pentru prima dată cei trei jurați pe care îi admir atât de mult, au avut grijă de apariția mea, de stylingul meu complet. E o transformare care m-a lăsat fără cuvinte, m-a emoționat și m-a bucurat profund.
Vă invit să fiți alături de noi, de <Bravo ai stil!>, în această seară, să trăiți alături de noi emoțiile și bucuria celei mai frumoase competiții de stil și atitudine!”, a declarat Ilinca Vandici, înainte de Marea Finală.
Cele cinci finaliste au avut momente cât mai inedite și creative în ultima lor ediție, însă doar una a ieșit câștigătoare.
Andreea, Jasmine și Alexandra au fost concurentele care au ajuns în fața juraților, la prima eliminare a serii. În urma voturilor din partea telespectatorilor, prima finalistă care a pierdut șansa spre premiul cel mare este Andreea, care a obținut doar 8,2% din voturi. Ea a fost urmată de către Jasmine, cu un procent de 28,7% din voturi. A treia finalistă eliminată este Iris, cu 18% din voturi.
Momentul culminat al serii s-a ținut între Maria și Alexandra. În urma voturilor, câștigătoarea „Bravo, ai stil!” 2023 este Alexandra. Ea a obținut un procentaj de 61,3%. Concurenta care a ieșit pe locul al doilea, Maria, a avut un procent de 38,7%.