Au trecut aproape două luni de când Rona Hartner a pierdut lupta cu boala care a chinuit-o în ultima perioadă a vieții sale. Chiar dacă timpul trece, durerea cauzată de decesul artistei este la fel de prezentă în inimile membrilor familiei vedetei, care îi simt lipsa.

La începutul acestui an, mai exact pe data de 5 ianuarie, fiica regretatei actrițe a împlinit 16 ani. Rita Sumayla nu a putut să continue tradiția din anii trecuți, în care se bucura de acest moment. Fiica artistei, cu inima îndurerată din cauza morții mamei sale, a refuzat să își serbeze aniversarea.

[Sursa: Facebook]

În loc să petreacă, adolescenta a ales să se uite la fotografiile care îi amintesc de celelalte aniversări, atunci când mama sa îi era încă alături, la clipele de care cele două se bucurau din plin, povestește o apropiată a familiei Ronei Hartner.

„Reon, fratele Ronei, și mama ei, Sabina, au rămas în Franța cu Sumayla. Vineri, pe 5 ianuarie, ea a împlinit 16 ani, dar a refuzat să se serbeze, e prea dureros ce i se întâmplă. Au fost primul Crăciun și primul Revelion, fără Rona, prima aniversare, fără mama ei…Pentru Sumayla e prea greu, cu toate, una după alta. Nici pentru Reon, fratele Ronei, care s-a mutat, din Canada, în Franța, pentru a avea grijă de Sumayla, nu e ușor să lucreze la distanță, fiind o mare diferență de fus orar. Sumalya a căutat fotografiile ei, de la aniversările anterioare, în care, împreună cu Rona, mama ei, se pictau pe față, își făceau șuvițe colorate și făceau prăjituri originale amândouă”, a mărturisit Dana Cristescu, fosta impresară a regretatei artiste, pentru playtech.ro.

Sora Ronei Hartner, mesaj emoționant la o lună și jumătate de la moartea regretatei artiste: „Dumnezeu să te odihnească în pace”

Au trecut mai mult de 40 de zile de la decesul Ronei Hartner, eveniment care i-a îndoliat atât pe membrii familiei artistei, cât și pe fanii acesteia. Durerea trecerii în neființă a artistei este la fel de prezentă pentru aceștia ca în prima zi.

Vedeta a plecat pe lumea cealaltă la vârsta de doar 50 de ani. Chiar dacă a fost optimistă până în ultima clipă, aceasta nu a mai avut putere să câștige bătălia cu cancerul, boală pe care a mai învins-o în trecut dar care, spre finalul vieții sale, a revenit mai puternică ca niciodată.

Citește și: Rona Hartner s-a stins din viață! Care este cauza morții îndrăgitei artiste: „A fost cel mai curajos si cel mai luminos om pe care l-am cunoscut vreodată”

La împlinirea a 40 de zile de la moartea actriței, sora vedetei a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.

„Rona, deja 40 de zile de când ai plecat. Îmi lipsești atât de mult. Dumnezeu să te primească în casa lui. Dumnezeu să te odihnească în pace surioară”, a fost mesajul transmis de Rinda Hartner, sora Ronei, pe pagina ei de Facebook.

[Sursa: Facebook]