Florin Salam este acuzat de înșelăciune iar pe numele său a fost emis un mandat de aducere, asta după ce a fost depusă o plângere pe numele celebrului manelist.
Problemele vedetei au început cu ceva timp în urmă, atunci când Laurențiu Bîțu l-a chemat pe Florin Salam să îi cânte la nuntă. Manelistul a acceptat și pentru acest lucru a încasat suma de 5500 de euro, potrivit spuselor mirelui.
Cântărețul nu ar fi anunțat de ce nu a mai venit la nuntă și nici nu i-ar fi returnat mirelui banii, după ce inițial ar fi refuzat să încheie un contract pentru această sumă.
„I-am achitat artistului Florin Salam, în 3 tranșe, suma de 5.500 euro, urmând ca în 2021, pe 21 august, să vină să îmi cânte două ore. Nu a mai venit, m-a dus cu vorba până la 10- 10.30 că vine, că ajunge la eveniment. De la 10 jumătate nu a mai răspuns la niciun telefon. Și-a închis telefoanele. Să ne dea prejudiciul înapoi, doar banii pe care i-am dat, atât, nu doresc niciun ban mai mult, decât banii pe care i-am dat. Dovezi sunt, că avem convorbirile de pe WhatsApp cu managerul lui, cumnatul lui, avem toate convorbirile care s-au făcut. Avem înregistrări, promo, care vă dați seama, nu face promo-urile acelea Florin Salam aiurea...”, a spus acesta pentru Antena 3 CNN.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, acesta nu ar fi singurul caz în care Florin Salam nu a onorat cântările pentru care ar fi încasat în prealabil bani.
„Eu doi, trei ani de zile n-am cântat, nu m-am simțit bine nici cu vocea, n-am fost bine nici psihic. Am fost și cu sănătate. În perioada aia când oamenii au făcut nunta, știu că eu eram pe la spital? Nu! Știu cum mă simțeam eu, cu ce s-a întâmplat cu frate-meu atunci? Când eu în perioada aia am fost pe la spital. Puteai să mi dai un milion de euro, poate mie nu îmi mai ardea, nu mai puteam să mă ridic din pat. Nu eram apt să cânt. Ce doamne iartă-mă?(...) Poate eu le-am dat banii înapoi și de două ori. M-am făcut și cu mulți”, a declarat manelistul.