Gravidele sau persoanele însoțite de copii de până la cinci ani au prioritate la casele de marcat sau ghișee. Klaus Iohannis a promulgat legea în acest sens, iar amenzile sunt uriașe pentru cei care nu respectă noua prevedere. Alexandra Cosman, reporter NEWSTIME, a venit cu toate detaliile despre acest subiect.
Citește și: Parlamentul a votat impozitarea pensiilor speciale! Ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2024
„Conform legii promulgate de președintele Klaus Iohannis, gravidele, dar și persoanele care sunt însoțite de copii cu vârste de până la cinci ani au prioritate atât la ghișee, cât și în cazul caselor de marcat, atât în cadrul instituțiilor publice, dar și în magazine, spre exemplu. Unitățile respective sunt obligate să semnaleze printr-un afiș prioritate pentru categoriile de persoane. Cine observă că nu este respectată legea poate să sune la poliție și să reclame acest lucru.
În spațiile de parcare vor trebui amenajate spații folosite de femeile însărcinate
Legea promulgată de Klaus Iohannis mai prevede că în spațiile de parcare de pe lângă clădirile instituțiilor publice și ale magazinelor, dacă numărul locurilor de parcare este mai mare de zece, vor trebui amenajate spații destinate parcării vehiculelor folosite de femeile însărcinate sau de persoanele însoțite de copii, cel puțin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de două.
În schimb, pentru neamenajarea de locuri de parcare destinate acestor persoane, amenzile vor putea ajunge până la 10.000 de lei. Aceeași amendă o vor risca și șoferii care vor parca, fără a avea acest drept, pe locurile de parcare rezervate femeilor însărcinate sau persoanelor însoțite de copii mici.
Pentru încălcarea viitoarelor reguli privind locurile de parcare destinate gravidelor nu vor putea fi sancționați însă angajații Ministerului Afacerilor Interne, ai unităților medicale (publice ori private) sau cei ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență ce se află în exercitarea sarcinilor de serviciu, relatează avocat.net .