Rona Hartner a încetat din viață la vârsta de 50 de ani, pe 23 noiembrie 2023, după o lungă luptă cu boala. Ea a fost condusă pe ultimul drum chiar de pe data de 1 decembrie, de ziua României, iar locul ei de veci se află Cimitirul Bellu Catolic din Capitală. Vestea că celebra artistă s-a stins din viață a provocat multă durere în inimile fanilor și a familiei, însă în special în sufletul fiicei sale, Rita Sumalya Hartner.
La patru luni de la moartea actriței, justiția din Franța a ajuns la o concluzie în ceea ce privește custodia Ritei Sumalya.
Tânăra de 16 ani nu și-a dorit să rămână alături de tatăl ei, mai ales că nu a fost o figură paternă în viața ei până în acest moment de cumpănă.
Astfel, justiția franceză a decis ca Rita Sumalya Hartner să rămână alături de rudele mamei sale, în care în care a locuit alături de mama ei, relatează Gândul.roÎn ce condiții își poate vizita Rocco Sedano fiica?
Rocco Sedano a primit din partea instanței franceze dreptul de a își vizita fiica pentru timp de câteva ore, o dată la două săptămâni, însă doar dacă și Rita își dorește acest lucru.
De asemenea, gestionarea averii pe care Rona Hartner a lăsat-o în urma ar fi un alt motiv. Apropiații actriței spuneau că dansatorul de origine argentiniană a amenințat-o pe fiica lui că, dacă nu va accepta să stea cu el, va face toate demersurile necesare pentru ca ea să fie dată în plasament.
Rocco Sedano și Rona Hartner s-au cunoscut în Franța, în anul 2007. Cei doi s-au căsătorit la scurt timp, după care au devenit părinții Ritei Sumalya. Povestea lor de dragoste s-a sfârșit după mai bine de un an de mariaj, iar fiica celor doi a rămas alături de celebra artistă.