Larisa Drăgulescu a născut cel de-al treilea copil. Vedeta este în culmea fericirii și a împărtășit vestea cea mare cu fanii ei de pe rețelele de socializare. Ea mai are doi copii din fosta căsnicie cu Marian Drăgulescu, iar acum familia ei s-a mărit din nou. Larisa Drăgulescu a postat și prima imagine cu băiețelul ei, pe care îl cheamă Cezar-Andrei. Atât ea, cât și iubitul ei, au așteptat acest moment cu sufletul la gură.
„Bine ai venit pe lume, puiul nostru!”, a scris Larisa Drăgulescu, în dreptul imaginii.
Larisa Rădulescu a avut o sarcină care a început fără probleme, însă lucrurile s-au înrăutățit în ultimele luni. Înainte să nască, ea a trebuit să fie mult mai atentă la sănătatea ei. „Sunt bine. Simt că e mai greu așa, mi se pare foarte grea burtica, o simt foarte grea și este din ce în ce mai greu. Abia aștept să treacă timpul, să nasc. Ziua mai trece cum mai trece, nu simt chiar așa de greu, dar noaptea îmi este foarte greu, nu dorm bine, nu mă odihnesc, este greu”,
Larisa Drăgulescu nu vrea să facă nuntă cu iubitul ei: „Hârtia aceea nu te ajută cu mare lucru!”
Larisa Drăgulescu și-a refăcut viața la patru luni după divorțul de cel de-al doilea soț. Ea nu a dat multe detalii despre noul bărbat din viața ei. Chiar dacă au trecut la pasul următor și au devenit părinți, Larisa Drăgulescu a mărturisit că nu au în plan să ajungă și în fața altarului.
„M-a cucerit cu felul său de a fi. E un om normal, absolut normal și necunoscut, care m-a acceptat așa cum sunt, cu trecutul meu și cu cei doi copii pe care-i am deja. Am ales să fim împreună doar după ce mi-am dat seama că are intenții serioase. Și așa a apărut acest al treilea copil din viața mea”, a zis ea pentru Playtech .
Larisa Drăgulescu a subliniat faptul că nici nu vrea să mai audă de căsătorie. Deoarece are deja două căsătorii la activ, ea a subliniat faptul că alte lucruri sunt mult mai importante într-o relație, mult mai importante decât un certificat de căsătorie.
„Nu vom face nuntă. Nu văd rostul unor hârtii, fie ele și oficiale! Am mai trecut prin asta și am ajuns la concluzia că uneori hârtia aceea nu te ajută cu mare lucru! Mai importante mi se par alte lucruri, în familia unor oameni, cum ar fi înțelegerea și susținerea reciprocă!”, a mai spus vedeta pentru sursa citată mai sus.