Măsurile menite să reducă evaziunea fiscală le dau mari bătăi de cap patronilor. Obișnuiți să își refacă stocul din banii cash pe care îi încasează în magazinele de cartier spun că de acum vor avea de făcut drumuri în plus la bănci și costurile vor crește brusc deoarece plata pentru aprovizionare va presupune operațiuni bancare. Plățile cash ar putea fi date uitării odată cu noile măsuri fiscale. În toate magazinele din țară s-au limitat plățile cu bani gheață, iar regula este valabilă atât în cazul firmelor, cât și în cazul persoanelor fizice.
Restul cu cardul sau prin tranzacțiile bancare. În plus, magazinele nu pot ține în casierie mai mult de 50.000
„1.170 și pentru 170 de lei am fost nevoit să plătesc cu cardul și acum trebuie să mă duc la bancă să pun o mie o sută șaptezeci pe card, pe care îi aveam cash din casa firmei. Mai multe drumuri, consum mai mult de combustibil, consum mai mult de timp că trebuie să stai la bancă și în rest nimic în plus”, a declarat un patron afectat de noile schimbări.
Specialiștii spun că măsurile luate nu vor produce niciun efect benefic
În noile condiții, patronii vor rămâne cu mai mult numerar pe care trebuie să-l depună la bancă. „Când o să terminăm cu frauda? Terminăm cu frauda când facem factură de 1.000 de lei. Plătim cash 1.000 de lei pe factură? Nu. Trebuia să factură 5.000 de lei și bon fiscal 1.000 de lei. Eu tai bonuri fiscale, eu înregistrez factura asta, tai bonuri fiscale. Ei când o să facă chestia asta? Ei iau bonul fiscal, nu-l înregistrează, dau și la cumpărătorul final fără bon, fără nimic și frauda continuă”, a declarat un alt afacerist.
Pentru aprovizionarea magazinului, micii afaceriști depășesc lejer suma de 1.000 de lei. Acest domn, de exemplu, a umplut mașina de produse pentru magazinul de cartier pe care îl deține: „Pur și simplu o bătaie de joc. Nu, nu se poate așa. Eu o să plătesc cu cardul în permanență, pentru că o să fac foarte multe cumpărături”.
Specialiștii spun că măsurile luate nu vor produce niciun efect. „Măsura menită să limiteze evaziunea fiscală a fost decisă din pix, fără un studiu de impact, fără să țină cont de realitatea din economia românească. Pentru micile afaceri, mai ales din mediul rural, limitarea plăților cash va fi o adevărată corvoadă, pentru că vor trebui să meargă la oraș să depună bani aproape în fiecare zi. Costuri cu carburanții, costuri cu dobânzile, practic o corvoadă financiară în plus pe lângă creșterea taxelor”, a declarat Adrian Negrescu, analist economic. Cei care nu respectă regulile legate de plățile numerar riscă amenzi de 25% la sută din suma ce depășește plafonul.