Martorul cheie în ancheta catastrofei de la Crevedia s-a stins pe patul de spital, unde era internat cu arsuri oribile. Bărbatul le-ar fi putut povesti anchetatorilor câte plângeri a făcut și de când simțea că trăiește lângă o bombă cu ceas.

În tot acest timp, peste o sută de jandarmi au răscolit lanurile de porumb în căutarea unor bucăți din cisternele explodate, iar primarul din Crevedia a îndulcit localnicii cu lubenițe.

Răzvan presimțea că medicii nu-i vor mai putea salva tatăl, ars în iadul de la Crevedia. Bărbatul rămăsese internat la spitalul Floreasca. Era intubat, cu arsuri pe aproape tot corpul. Ieri după amiază a suferit o intervenție pe inimă, dar era prea firavă ca să mai reziste. Puțin după miezul nopții, omul s-a stins iar familia speră ca vinovații să plătească.

Marian, a treia victimă de la Crevedia, a încercat până în ultima secundă să își salveze familia. Din păcate, el nu a mai putut fi salvat

Marian Mirea ar fi fost martorul cheie în anchetă. Locuia față în față cu stația GPL, bomba cu ceas ce l-a băgat în mormânt. Știa fiecare mișcare de acolo iar în acea seară de groază a văzut pas cu pas cum s-a dezlănțuit infernul.

Era acasă cu soția și cu fiicele mai mici când a observat un nor de gaz, ca o ceață în jurul stației. A ieșit îngrozit, a povestit fiul lui, pentru Știrile Kanal D.

„Ce se întâmplă domnilor? Murim! Aveam două surori, cele două surori, de paisprezece ani și de șaptesprezece ani în spatele lui, la trei metri, patru metri aproximativ de tata. În momentul ăsta tata s-a întors și le-a spus fugiți, fugiți de aici, dați drumul, fugiți.

Au plecat surorile mele, mi-au spus că nu știu dacă a trecut pentru că au plecat în fugă și nu știu dacă a trecut mai mult de zece secunde și s-a auzit o explozie enormă”, a relatat fiul victimei.

Fetele și mama lor s-au baricadat în ultima cameră în fundul gospodăriei. De acolo a mai auzit o bubuitură extremă și totul a sărit în aer, inclusiv casa lor, uși, geamuri, pereți.

Citește și: Afacere ilegală cu prețul unor vieți! Apropiații victimelor, în lacrimi: „Mă doare, și mă doare tare”

„Deja, casa era jumătate flăcări, pentru că butelia de gaz a sărit din curtea GPL-ului în curtea mea și tot suflul de la butelie a fost împins în casă, direct în casă și atunci a ieșit pe geam, a avut noroc că ultimele geamuri de lângă ultima cameră din spate au fost sparte”,

a mai povestit bărbatul.

Au luat o la fugă pe câmp și acolo l-au găsit pe bărbat cu arsuri oribile. Atât de departe l-a aruncat în suflul exploziei. De altfel, o bucată din cisternă a fost găsită miercuri, la aproape doi kilometri distanță, într-un lan de porumb. Anchetatorii abia joi au trimis pe câmp, la vânătoare de probe, o armată de jandarmi.

„Vor verifica fiecare metru pătrat de lângă locul tragediei pentru a găsi probe noi și bucăți din cisternele explodate”, a transmis Adina Iliescu, reporter Kanal D.

Angajații jandarmeriei române au fost aliniați ca la un maraton iar când s-a dat startul au început să răscolească până și lanurile de porumb. Au cules tot ce au găsit suspect și părea a fi o probă în ochii lor. Rămășițele din cisternele explodate au fost strânse grămadă, probabil să fie duse la experți, să le examineze. Între timp, primarul se plimba prin localitate să evalueze pagubele. Nici acum nu știe prea multe detalii.

„Susțin că au fost garaje și dormitoare. Nu știu”, spune acesta.

Apoi s-a dus glonț să coordoneze operațiunea de distribuire a ajutoarelor prin sat, mai ales că mulți dintre localnici au rămas fără curent electric de la explozie. Muncitorii au încărcat remorcile cu pachete cu apă, făină, ulei, cartofi și pepeni verzi, pe care le-au împărțit oamenilor să le mai îndulcească amarul. Ajutoarele au ajuns din poartă în poartă. Bieților oamenii li s-a stricat toată mâncarea și nu mai au nici apă.

Localnicii din Crevedia nu pot uita prea ușor teroarea de foc ce s-a abătut peste ei.

Citește și: Medicii, rezervați în privința victimelor. În ce stare se află persoanele rănite la Crevedia?

„Eu am făcut tensiune 19 cu 9, am zis că așa mor, când se mai reface? Păi ce este de la șosea în câmp încolo, pe jos topit tot”, a mărturisit o localnică.

Bilanțul dezastros al catastrofei de la Crevedia a ajuns la trei morți și 55 de răniți. Unii sunt în stare critică.