„Dacă ai omorât un om scapă cum poți”, sunt versuri controversate fredonate de noua avocată a teribilistului care a ucis doi tineri pe litoral. Individul a fost audiat joi, 24 august, și ar fi recunoscut în fața procurorilor DIICOT că era sub influența stupefiantelor la volan, dar cronica acestui dezastru a fost de mult anunțată. Ultima oară când l-au prins cu substanțe interzise, procurorii l-au trimis pe Vlad Pascu să se trateze de dependență, doar că părinții ar fi refuzat ajutorul, spune chiar șefa Agenției Naționale Antidrog.
Sorina Stoica este misterioasă avocată care l-a vizitat pe Vlad Pascu în arestul poliției din Constanța și a stat de vorbă cu el mai bine de o oră.
Vlad Pascu nu se ascundea de ochii lumii! Toți știau că este consumator
Pare șocant, dar tinerii nici măcar nu se ascundeau de ochii lumii, ba dimpotrivă, Vlad Pascu avea 13 ani când a fost prins prima oară pe o stradă din Capitală cu stupefiante la el. La 18, procurorii DIICOT l-au avut din nou în vizor, dar a scăpat și de această dată.
Tânărul ar fi trebuit să meargă la Agenția Națională Antidrog pentru a primi ajutorul specialiștilor. Uluitor e că părinții lui Vlad Pascu au refuzat-o, spune chiar șefa instituției: „Specialiștii Agenției Naționale Antidrog au intreprins demersurile necesare astfel încât persoana vizată în acel program să poată fi evaluată la Agenția Națională Antidrog. Din păcate, nu s-a dat curs activităților desfășurate de către agenție și demersurilor pe care noi le-am inițiat, astfel încât persoana nu s-a prezentat la evaluarea dispusă de procuror”.Între timp, tânărul rebel dădea petreceri în vila de lux a familiei și se lăuda cu substanțele interzise. Iar la un moment dat, prietena lui Vlad Pascu a fost la un pas de inconștiență, probabil din pricina stupefiantelor. Cum era de așteptat, problemele s-au ținut scai de familia Pascu, dar nici în al doisprezece lea ceas nu a pus nimeni piciorul în prag. Cu câteva luni înainte de tragedia de pe litoral, polițiștii Secției 2 din Capitală aveau să ajungă la vila din cartierul select să ancheteze o posibilă spargere, potrivit unor surse
judiciare. Cel care dăduse alarma ar fi fost chiar tânărul, doar că nu s-au putut înțelege cu el, astfel că au luat legătura cu tatăl lui. Mihai Pascu le-ar fi spus că e posibil să fie vorba de o fabulație, recunoscând că fiul său era un consumator de substanțe interzise și că avea episoade psihotice. Potrivit acelorași surse, băiatul s-a ales atunci cu o amendă că i-a pus pe drumuri degeaba pe agenți.Monica Tatoiu, despre familia șoferului de 19 ani: „Timp de câteva luni am avut pază, că ne-au amenințat”
Se pare că părinții tânărului sunt divorțați, iar bărbatul și-ar fi refăcut viața în Olanda. Vlad ar fi stat singur în vila impunătoare, unde dădea petreceri interzise, spun vecinii, sub protecția anonimatului. De bani nu a dus lipsă, Miruna și Mihai Pascu dețin sute de terenuri și imobile în cele mai scumpe zone ale Capitalei și la malul mării, potrivit unor surse judiciare. Tatăl teribilistului ar fi avut o grămadă de litigii cu oameni cărora le-ar fi împrumutat bani cu camătă și ar fi executat silit luându-le apartamentele. Detaliile proceselor sunt ținute la secret de executori.
Monica Tatoiu ne a povestit că bărbatul ar fi vrut să ridice în trecut un bloc de locuințe în pepiniera Bucureștiului, iar soțul femeii de afaceri s-ar fi luptat în instanță să împiedice afacerea ilegală: „Noi am fost singurii care am avut curajul și lipsa de frică să ne luptăm cu ei când trebuiau să se lupte autoritățile. Timp de câteva luni am avut pază, că ne-au amenințat, de asta ne-au amenințat, că am fost singurii care am spus nu. Ei au vândut terenurile de acolo, au trecut prin trei, patru mâini, au ajuns la un dezvoltator care a făcut cinci blocuri, fără să aibă ieșire la canalizare, care acum este cu care suntem în litigiu cu primăria Sectorului 1”. Potrivit informațiilor apărute în presă, familia Pascu ar avea legături și cu una dintre cele mai de temut grupări interlope din Capitală.