Oana Radu și Cătălin Dobrescu au decis să meargă pe drumuri separate după mai bine de trei ani de căsnicie. Celebra cântăreață a vorbit pentru prima dată despre separare în cadrul podcast-ului prezentat de Jorge. Este prima dată când artista a făcut declarații cu privire la despărțire și motivul care s-ar afla în spatele ei.
Deoarece nu a vrut să izbucnească în plâns, Oana Radu a mărturisit că nu o să vorbească foarte mult despre asta, motiv pentru care a fost primul subiect atins în cadrul podcast-ului. Vedeta a mărturisit că traversează cea mai grea perioadă a vieții sale, iar ceea ce a destrămat căsnicia lor a fost faptul că cei doi sunt atât de asemănători încât au ajuns să se respingă unul pe celălalt.
„Nu o să zic foarte multe despre asta, că nu am vorbit nicăieri momentan.
Cumva, atunci când ai aceeași persoană și la muncă, și acasă, cred că asta dăunează relației. Emoțional sunt praf, dar eu cred că tot răul este spre bine și mă gândesc că Dumnezeu are un plan cu noi toți. Totodată, mai cred că eu și Cătălin sau oricine în lumea asta sunt suflete pereche, cu siguranță, vor fi împreună. Dacă e să fie, vom fi, daca nu... Poate are Dumnezeu Plan pentru fiecare pentru noi”, a declarat Oana Radu, în cadrul podcast-ului.
După ce a ascultat-o, Jorge i-a transmis invitatei sale că nu va mai pune întrebări despre acest subiect, deoarece nu vrea să o vadă plângând în podcast.
Cum a reacționat Cătălin Dobrescu când a fost întrebat de despărțire: „Mi-au mai zis niște prieteni”
În perioada în care era doar un zvon, Cătălin Dobrescu a fost întrebat despre presupusa despărțire de Oana Radu. Antrenorul de fitness a confirmat că a auzit de la niște prieteni de toate zvonurile, însă nici nu le-a negat, nici nu le-a confirmat. El a specificat faptul că nu vrea și nici nu poate să dea mai multe declarații despre situația în care se află.
„Habar nu am de zvonuri și nici nu pot să vorbesc nimic, că nu știu. Am mai auzit ceva, mi-au mai zis niște prieteni, dar nu știu… Momentan nu pot și nici nu vreau să dau nicio declarație. Vă rog să mă înțelegeți”, a spus Cătălin Dobrescu pentru Spynews.ro.