Noul capac, mărul discordiei printre români. O directivă europeană îi scoate din sărite pe mulți. Toate băuturile în sticle de plastic vor avea dopul atașat. Cu alte cuvinte, nu vom mai putea scoate de tot capacul PET-ului.
Unul dintre cei mai mari producători de băuturi din lume a pus deja în practică noua directivă care are ca scop reducerea poluării cu plastic.
„Trăgeam în toate felurile, zic să-l rup”,
„Mi s-a părut ciudat, dar am zis că e ceva de protecție, de ceva. Am tras ca fiecare de el, să văd ce și cum, curiozitatea omului în general, am văzut, dar așa o fi, ceva nou”, „Am zis de ce nu iese.
Noul capac, mărul discordiei printre români. Dopul care nu se poate da jos este incomod, spun oamenii
Nu este o greșeală, este o directivă europeană. Potrivit legii, băuturile acidulate sau neacidulate, cât și apa plată sau carbogazoasă, ambalate în PET, vor avea începând de anul viitor un capac atașat.
Cea mai mare companie de băuturi răcoritoare a furat deja startul și a pus în practică directiva.
„El rămâne fixat într-o poziție care îți permite consumul, nu-ți vine înapoi peste sticlă”, spun specialiștii.
Citește și: Se pregătesc majorări de taxe de la 1 septembrie! Cât ar putea să ajungă să coste o sticlă de suc?
De trei luni au început să apară pe piață astfel de capace dar oamenii încă nu s-au obișnuit cu ele.
„Mie nu-mi plac, nu-mi plac deloc. Sunt incomode să bei din ele, mi se pun pe nas”, „Nu mi se par interesante, că mă încurcă la gură”, „O idee foarte proastă, sinceră să fiu, pentru că te incomodează”, mai spun românii.
S-a căutat modelul perfect, care să nu-i deranjeze pe consumatori și s-a investit jumătate de milion de euro în mașinăriile care vor monta noile capace.
„S-au testat mai multe modele, într-adevăr și apoi am făcut studii pe consumatori să testăm reacția lor și avem acum în România o variantă îmbunătățită. Capacele atașate de sticlă fac acest lucru, adică colectarea lor mai ușoară”,
a declarat Alice Nichita, directorul de sustenabilitate al unui producător de băuturi.Directiva se aplică pentru toate PET-urile de până în trei litri. Legea va intra în vigoare în iulie 2024.