Oana Roman a făcut un gest impresionant chiar pe 6 decembrie, în ziua când copiii așteaptă nerăbdători cadourile din partea lui Moș Nicolae. Nu toți au noroc să își găsească ghetuțele pline de cadouri și dulciuri în această zi. Chiar dacă are un program încărcat, fiica lui Petre Roman și-a făcut timp să ajute la un eveniment caritabil, unde aproape 600 de copii din toată țara, din cămine sau centre de zi, au primit o masă caldă, cadouri și s-au putut bucura de concerte.

„Azi am servit copiii la evenimentul Asociația Zâmbetul Îngerilor. Peste 500 de copii din toată țara din cămine și centre de zi la care a venit Moș Nicolae cu o vizită la București, cadouri, o masă caldă și concerte”, a scris Oana Roman la Instastory.

Citește și: Cât costă vacanța Oanei Roman în Laponia? Vedeta a decis să îndeplinească visul fiicei sale: „E în culmea fericirii”

Oana Roman a împărtășit cu fanii câteva fotografii și videoclipuri de la evenimentul caritabil. Ea s-a bucurat extrem de mult că a putut să fie de ajutor și a reușit să facă această zi una specială pentru sute de copii care provin din medii nefavorizate.  „Nu am cele mai clare poze de azi, dar a fost o bucurie să pot ajuta și aduce zâmbete pentru aproape 600 de copii din medii defavorizate sau cămine de copii orfani”,

a mai spus vedeta pe rețelele de socializare. 

Oana Roman își duce fiica în vacanță în Laponia: „Eu sunt stresată”

Oana Roman a reușit să îi îndeplinească visul fiicei sale, Isabela. Cele două urmează să plece pentru prima dată în vacanță în țara lui Moș Crăciun, în Laponia. Vedeta a mărturisit că este puțin stresată deoarece trebuie să fie foarte atentă la modul cum își organizează bagajul și trebuie să echipeze cu haine groase.

Fiica lui Petre Roman seră că i se va mai îndeplini un vis în această călătorie și anume să vadă Aurora Boreală. O astfel de vacanță costă de la 1.600 de euro de persoană, iar oferta include zborul, cazarea, cât și activitățile. 

„Da, plecăm în Laponia acasă la Mos Crăciun! Eu sunt stresată, pentru că nu știu ce să pun în bagaje, Isa e în culmea fericirii.

E visul oricărui copil și Isa și-l va îndeplini.(...) zbor charter direct cu prețuri de la 1.600 de euro de persoană, pachet complet cu cazare, zbor și activități incluse. Până plecăm, sper să mă organizez cu bagajele, căci nu sunt prietenă cu frigul și trebuie să găsesc tot ce trebuie ca să ne îmbrăcăm corespunzător. Visul meu e să văd Aurora Boreală și mă rog să avem șansa să o vedem”,
a scris Oana Roman, pe pagina ei de Instagram.