Papa Francisc, operat de urgență! La 86 de ani, Papa Francisc urmează să fie supus în după-amiaza zilei de miercuri o intervenție chirurgicală la nivelul abdomenului.

Vestea despre operație a fost transmisă printr-un comunicat oficial de către reprezentanții Vaticanului, citat de Reuters.

Papa Francisc, operat de urgență! Pentru a trece prin intervenția chirurgicală, Suveranul va fi supus unei anestezii generale

Decizia ca Papa Francisc să fie supus unei intervenții chirurgicale a fost luată de echipa sa medicală. Specialiștii au luat această hotărâre în ultimele zile. De asemenea, doctorii au decis ca Suveranul Pontif să mai rămână câteva zile la spitalul Gemelli din Roma, unde va avea loc operația, pentru ca acesta să se poată reface complet.

Citește și: Depășire riscantă, 10 răniți la spital

Papa Francisc va fi operat la peretele abdominal și nu va simți nicio durere, pentru că se va afla sub anestezie generală, așa cum a fost stabilit în urma controlului la care a fost pe parcursul zilei de marți și care a durat aproximativ 40 de minute.

Papa Francisc s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate pe parcursul timpului

Papa Francisc a ajuns la o vârstă înaintată și a început de câțiva ani să se confrunte cu probleme de sănătate. În ultima perioadă, acesta se deplasează cu ajutorul unui baston și se ajută de un scaun cu rotile, din cauza problemelor pe care le are la nivelul genunchilor.

Citește și: Primul membru al familiei regale în instanță

În trecut, mai exact în anul 2021, Suveranului Pontiv i-a fost extirpată o parte din colon.

Acea operație a fost menită să rezolve o afecțiune intestinală dureroasă, diverticulită. Chiar dacă în urma intervenției chirurgicale s-a simțit bine, reprezentanții Papei au precizat că pe parcursul acestui an boala a revenit.

De asemenea, Papa Francisc a suferit în tinerețe o intervenție chirurgicală, în Argentina, pentru a-i fi înlăturată o bucată din plămân, după ce a întâmpinat anumite probleme de sănătate.