Părintele Isaia a povestit că, în timp ce se afla la Mănăstirea Slănic din județul Argeș și era în trecere pe la verișoara sa din Brăila, a întâlnit o vecină a acesteia, bolnavă de cancer. Femeia i-a dat un pomelnic pentru a-l duce la mănăstire. Părintele l-a luat și l-a dus la părintele Bădoiu, însă acesta i-a spus să păstreze pomelnicul și să se roage chiar el pentru familia respectivei.

După aproximativ șase luni, femeia bolnavă i-a spus că nu mai are cancer. Aceasta a adus la rândul ei o altă persoană, care a adus pe altcineva, și așa a reușit să ajute oamenii să se vindece.

Citește și: Motivul pentru care acuzațiile lui Marilu Dobrescu au apărut la un an de la despărțire. Iustin Petrescu a mărturisit totul: „Ea a mai făcut în acest an...”

„Eram la Mănăstirea Slănic județul Argeș și eram în trecere pe la verișoara mea la Brăila. Acolo a venit o vecină de a ei bolnavă de cancer. Și mi-a spus că îmi dă un pomelnic pentru mănăstire ca să îl duc acolo. Am luat pomelnicul, m-am dus la părintele Bădoiu și mi-a zis să îl iau eu și să mă rog pentru familia respectivă, iar după ce m-am întâlnit cu persoana respectivă pentru 6 luni mi-a spus că nu mai există cancerul.

Persoana aceea a adus o persoană și persoana respectivă altă persoana și tot așa. O femeie avea o operație pe creier și trebuia să se ducă chiar în noaptea de Paște să se opereze. Acum o lună de zile m-am trezit cu fata și mi-a mulțumit. Ca preot de parohie când faci aceste mântuieli înmormântări, liturghie, botez, maslu, cununie, toate integral, este imposibil să nu se vindece un caz. Sunt cazuri care s-au vindecat prin taina sfântului maslu colaborat cu sfânta împărtășanie și rugăciunea bolnavului”, a
mărturisit Părintele Isaia.

Părintele Isaia a povestit că, încă de la vârsta de 13 ani, muncea din greu pe câmp, mutând coloana de irigații și mergând la cules de roșii și ardei. Cu toate acestea, chiar și la acea vârstă fragedă, a fost primul din sat care a contribuit financiar la repictarea icoanei Maicii Domnului.

A mărturisit că a avut dintotdeauna o evlavie deosebită față de Maica Domnului, spunând că putea accepta orice, dar dacă cineva spunea ceva rău despre ea, era în stare să sară din căruță, atât de

profundă era legătura sa sufletească cu Maica Domnului.

„La vârsta de 13 ani eu mutam coloana de irigații pe câmp, mă duceam la cules de roșii, de ardei și am fost primul din sat care a dat bani pentru repictarea icoanei Maicii Domnului. Puteai să faci orice, dar dacă îmi spuneai ceva de Maica Domnului, săream jos din căruța, adică pentru mine Maica Domnului este ceva aparte.

Duhovnicii ar trebui să intervină aici, 4-5 familii de vizitat ca să afle necazurile, de asta sunt oamenii mai reci și nu mai vorbesc atât de mult despre credință. La 13 ani mergeam la biserică și părintele a anunțat că începe repictarea bisericii”, a mai spus preotul.

Părintele Isaia a vorbit despre cum și-a pierdut vederea 

Părintele Isaia a mai spus în anul 1992, lucra ca operator chimist într-o fabrică de carton. Acasă, la părinții săi, avea o cameră modestă de doar trei metri, dar plină de icoane, semn al evlaviei care îl caracteriza încă de atunci. În același an, mulți oameni au fost concediați, inclusiv el, lucru pe care îl pune pe seama firii sale mai „guralive”.

Citește și: VIDEO Tot mai multe sarcini cu probleme, tot mai puține soluții. România rămâne în topul mortalității infantile

După pierderea locului de muncă, a decis să plece la Mănăstirea Ciolanu din județul Buzău, cu dorința însă de a ajunge la Mănăstirea Cernica. La întoarcerea de la Cernica, în timp ce aștepta autobuzul către satul său, Viziru, a avut o experiență neobișnuită: în momentul în care a vrut să se ridice de pe bancă, și-a pierdut vederea și totul a devenit alb în fața ochilor.

Același lucru s-a repetat și a doua zi dimineață, motiv pentru care a pierdut din nou autobuzul. În acel moment, o femeie necunoscută i-a spus că drumul pe care l-a început este lung și fără cale de întoarcere, îndemnându-l să meargă mai departe, deoarece alții îi vor urma pașii.

„În 1992 am fost operator chimist pe fabrica de făcut cartoane. La părinții mei aveam o cameră de 3 metri și era plină de icoane. În 1992 a dat lumea în șomaj și eu printre ei, pentru că eu sunt mai guraliv. Am plecat la Mănăstirea Ciolanu în județul Buzău, dar voiam să ajung la Cernica. Întorcându-mă de la Mănăstirea Cernica voiam să prind ultimul autobuz către satul meu, către Viziru, iar când am vrut să mă ridic de pe bancă, mi s-a luat vederea, am văzut alb în fața ochilor. A doua dimineața nu am mai prins autobuzul pentru că mi s-a luat vederea din nou și o femeie mi-a spus că drumul pe care am pornit este foarte lung și nu există cale de întoarcere, să merg înainte că ei îmi vor urma pașii”, a mai spus Părintele.