Polițiștii din București au deschis un dosar penal pentru neglijență în serviciu la o grădiniță privată din Sectorul 6, după ce au fost sesizați de părinții unei fetițe de doi ani și cinci luni. Micuța a stat pe podea mai bine de două ore, cu insuficiență respiratorie, fără ca personalul să-i acorde ajutor sau să-i anunțe familia.
Copila a fost dusă la spital și internată și, de parcă nu ar fi fost suficient, la finalul zilei angajatele au pus la punct o minciună în fața părinților revoltați.
Imaginile revoltătoare au fost surprinse de camerele de supraveghere din grădinița privată, în care copiii ar fi trebuit să fie supravegheați, protejați și educați. În realitate, Anastasia, la cei doi ani și jumătate ai ei, a fost lăsată să zacă aproape leșinată pe jos, peste două ore.
„După somnul de prânz de la trei stătea întinsă pe jos și până la ora patru, hai să zicem că poate s-a mai mișcat, să nu exagerez, s-a mișcat puțin.
Inerția fetiței nu atrage atenția adulților care lucrează într-o instituție unde părinții plătesc 2300 de lei lunar ca micuța lor să fie îngrijită cu atenție.
„Au fost la un moment și patru angajate care nu știu exact ce funcții aveau, care stăteau pe scaun sau pe canapea în sala respectivă și butonau telefoanele. Copilul era lat pe jos și ele stăteau și butonau telefoanele”, a mai sus bărbatul.
La finalul programului, când tatăl a venit să o ia acasă, îngrijitoarele i-au dat un răspuns greu de crezut.
„Mi-au adus-o în brațe oarecum, hai să zicem, părea semi adormită și am încercat să o las jos să încalțe, nu putea să stea în picioare și am întrebat-o pe doamna care mi-a adus-o ce s-a întâmplat. Mi-a zis că de abia s-a trezit din somn, la șase fără un sfert. Mi s-a părut puțin ciudat, am luat-o în brațe și am văzut că respira sacadat”, a continuat tatăl fetei.
Îngrijorat, părintele a sunat de urgență medicul de familie și a dus-o pe cea mică la spital. A rămas internată în spital pentru câteva zile, timp în care părinții au încercat să ceară explicații directoarei grădiniței, însă fără succes.
„Am simțit indignare. Am considerat că am adus-o aici și mă pot reîntoarce la muncă liniștită, știind că dacă cumva copilul meu va fi într-o stare proastă de sănătate vom fi sunați”, a spus și mama fetei.
Părinții au depus plângere către mai multe instituții ale statului, printre care la poliție și la Agenția de Asigurare a Calității Învățământului Preuniversitar.
Speră să afle măcar o explicație pentru cele întâmplate. Am încercat și noi să contactăm reprezentanții grădiniței.„V-am spus, orice întrebare, pe adresa de mail adresați și vi se va răspunde(...) sau vorbiți și telefonic, nicio problemă”, a spus o angajată.
Până la această oră nu am primit un răspuns.