Pistolul și muniția furată la începutul anului din locuința unui fost ofițer SRI au fost descoperit miercuri de anchetatori în lacul Pantelimon. Unul dintre suspecții arestați a recunoscut fapta și i-a îndrumat pe polițiști către locul în care aruncase arma. În spatele gratiilor au ajuns atât el, cât și un prieten care a participat la spargere, iar acum oamenii legii încearcă să dea de urma altor doi indivizi care ar fi fost complici.
Tânărul a recunoscut în fața procurorilor jaful la trei săptămâni de la spargere. Surse din anchetă spun că ar face parte dintr-o grupare de tineri spărgători de locuințe cu antecedente penale, specializați în astfel de infracțiuni. La audieri s-ar fi speriat și le-a spus anchetatorilor cum au procedat atunci când au reușit să pătrundă în locuința din Voluntari a unui fost ofițer SRI.
După ce le-a indicat polițiștilor locul exact în care a scăpat de armă, scafandrii din cadrul detașamentului de pompieri au fost mobilizați.
„În cauză fiind dispusă măsura arestării preventive față de acesta pentru 30 zeci de zile”, a declarat Ana Ciolca, purtător de cuvânt IPJ Ilfov.
Atât el, cât și unul dintre camarazii cu care a dat lovitura, vor rămâne în spatele gratiilor și sunt cercetați pentru furt calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Între timp, polițiștii ilfoveni caută alți doi complici care i-ar fi ajutat pe hoți.