Două dintre angajatele maternității care erau pe tură în noaptea morții Alexandrei au fost audiate de anchetatori. În paralel, și medicul care s-a ocupat de tânăra în perioada sarcinii a dat explicații în fața polițiștilor. Deocamdată însă singura măsură luată este demiterea managerului spitalului.
Asistenta și infirmiera aflate pe tură în noaptea fatidică nu au avut un răspuns la niciuna dintre întrebările în cascadă puse de jurnaliști. Cele două au venit la sediul IPJ însoțite de avocată și mai bine de șase ore au dat explicații în fața anchetatorilor. Doctorița care a îngrijit-o pe Alexandra în timpul sarcinii și care era acasă în noaptea tragediei a fost și ea audiată, însă la maternitate unde era de gardă.
„Indiferență totală și mă gândesc că puteam fi eu sau oricine. La rândul meu sunt mamă și nu vreau să să trec prin ce a trecut fata”, „Cred că multe persoane au trecut prin ce au trecut dânsa, dar au scăpat. Trebuie să mori ca să se facă dreptate”,
au declarat protestatarii.Zeci de oameni continuă să protesteze în fața maternității din Botoșani
Ulterior, protestatarii s-au oprit în fața maternității unde au cerut demisia vinovaților de moartea Alexandrei. La un moment dat, în mulțime a apărut și o doctoriță din spital, care în loc să discute cu oamenii, a avut o reacție revoltătoare. Furia mulțimii a simțit-o și medicul care era de gardă în noaptea tragediei.
Protestatarii au vandalizat cabinetul privat de consultații. Pe geamuri și pe ușă au fost scrise cuvintele „Nu am aer” și „Alexandra”.Ministrul Familiei Natalia Intotero a mers joi la Botoșani, unde a declarat că vinovați de această tragedie trebuie să plătească nu doar cu pierderea locului de muncă: „Trebuie să existe și sancțiuni drastice. Dacă acestea înseamnă nu doar pierderea locului de muncă, dacă acestea înseamnă chiar și pierderea libertății, trebuie mers până la capăt”.