De ce se înroșesc ouă de Înălțarea Domnului? Vopsirea ouălor în culoarea roșie cu ocazia Înălțării Domnului este o tradiție populară pe care românii o respectă încă din bătrâni.
Înălțarea Domnului este unul dintre cele mai mari praznice din Biserica Ortodoxă Română și este sărbătorită în fiecare an la 40 de zile după Paște. Anul acesta, Înălțarea Domnului se află în calendarul creștin ortodox pe data de 18 mai, fiind marcată cu cruce roșie.
De ce se înroșesc ouă de Înălțarea Domnului? Când pică această sărbătoare în 2023?
La 40 de zile după Paște este sărbătorită Înălțarea Domnului, adică ziua în care, potrivit legendei, Iisus s-a arătat din nou ucenicilor, fiind prima dată când a făcut acest lucru după ce a înviat din morți. Ulterior, Mântuitorul s-a ridicat la ceruri sub privirile acestora.
Citește și: Rusalii 2023: Pe ce dată pică Pogorârea Sfântului Duh în 2023? Tot ce trebuie să știi despre marele praznic
Aceasta este ultima zi din an în care tradiția permite să se mai înroșească ouă. Exact ca la Paște, acestea sunt duse la biserică pentru a fi sfințite de către preot, după care se consumă de către membrii familiei sau se împart săracilor.
Tradiții și obiceiuri de Înălțarea Domnului
În mai multe zone din țară se sărbătoresc Moșii de Ispas. Astfel, în ziua praznicului se fac pomeni la biserică pentru liniștea și pomenirea celor care au trecut pe lumea cealaltă.
De asemenea, mormintele celor apropiați se împodobesc la această dată cu frunze de paltin, pentru ca cei răposați să se poată odihni în pace, dar și pentru a alunga strigoii din cimitirele românești.
Potrivit tradiției din bătrâni, în ziua Înălțării cerurile sunt deschise iar sufletele morților, care au venit în ziua de Paște la casele în care au locuit pe parcursul vieții, se înalță din nou la cer. Astfel se consideră că alimentele pe care rudele vii le împart săracilor reprezintă merindele de care decedații au nevoie în călătoria lor către ceruri.