La un pas de infarct când a văzut cât îl costă factura la energie. Facturile reprezintă o adevărată grijă pentru foarte multe persoane, în special pentru oamenii care nu au un venit prea mare.
Totuși, pentru un bărbat din Belgia, factura pe care a primit-o pentru consumul la energie electrică a fost un adevărat coșmar.
La un pas de infarct când a văzut cât îl costă factura la energie. Alexandre ar fi trebuit să achite peste 1.000.000 de euro
Pățania care a devenit virală i s-a întâmplat lui Alexandre, un bărbat din regiunea Mouscron, Herseaux din Belgia. Inițial, când a văzut suma trecută pe factură, bărbatul a crezut că nu mai vede bine.
Citește și: 15 Femei și bărbați, păcăliți de un escroc sentimental
Potrivit facturii, omul ar fi trebuit să achite 1.279.611 euro pentru consumul la energie de pe luna aprilie a anului curent.
Până să se lămurească situația, bărbatul nu a mai închis un ochi: „Nu mi-a venit să cred”
Așa cum era de așteptat, omul a contactat imediat furnizorul. Până să se lămurească însă situația, omul nu a mai închis un ochi, de teama că suma nu va fi modificată la valoarea reală a acesteia.
„Nu am dormit de două zile. Nu mi-a venit să cred, am crezut că este o glumă”, a mărturisit bărbatul, potrivit 7sur7.
Din fericire, factura a fost anulată în timp util iar omul nu a fost nevoit să achite nici măcar un cent. Ulterior, belgianul a aflat și ce a cauzat eroarea. Bărbatul deține panouri solare pe care le folosește pentru a reduce consumul de energie electrică. Însă, pentru că acestea nu au fost înregistrate, energia electrică pe care acestea au produs-o a fost calculată drept energie electrică pozitivă, nu negativă.