Au fost din nou momente de groază la maternitatea din Botoșani, unde a murit Alexandra, tânăra mămică de douăzeci și șapte de ani. Cu câteva săptămâni în urmă, tânăra s-a stins din viață la unitatea medicală. Recent, soțul unei femei gravide a intrat cu toporul peste medici și a amenințat. Doctorii spun că nu este nici pe departe singura situație de acest fel și, mai mult decât atât, că de la acel incident nu mai au liniște.
Bărbatul a amenințat cu toporul una dintre asistente și s-a calmat doar după ce a fost imobilizat de către oamenii legii
„Echipa medicală de acolo s-a întâlnit cu prefectul de Botoșani și a cerut ajutorul pentru că, spun angajații, se simt în pericol. Unul dintre medici a povestit un episod care s-a petrecut într-o gardă chiar sub ochii lui.
Colegii au sunat imediat la 112, polițiștii au venit și l-au imobilizat imediat pe agresor. Nu ar fi însă singura întâmplare de acest gen, mai spun medicii. Agresiunile și jignirile ar fi la ordinea zilei în ultimele săptămâni.
Vă reamintesc, totul a început în urmă cu o lună, când Alexandra, o tânără mamă de douăzeci și șase de ani, a ajuns la spital cu o sarcină oprită din evoluție și dureri cumplite. A fost internată, însă medicii care erau atunci de gardă nu i-au dat niciun tratament. A fost lăsată să agonizeze mai bine de șapte ore iar tânăra s-a stins a doua zi pe patul de spital”,
a transmis Delia Sândulachi, reporter Kanal D.