Adriana Bahmuțeanu a fost întotdeauna una dintre cele mai asumate prezențe din showbiz-ul românesc. Recent, vedeta și soțul ei au apelat la o procedură de blefaroplastie, de care cuplul este foarte mulțumit.

Vedeta susține că intervenția estetică a făcut-o să întinerească aproximativ 10 ani, ceea ce o face foarte fericită pe aceasta.

Adriana Bahmuțeanu, critică cu privire la operațiile estetice în exces: „E o problemă de altă natură”

Adriana Bahmuțeanu nu s-a sfiit niciodată să vorbească deschis despre intervențiile estetice la care a apelat pe parcursul timpului și de care este foarte încântată.

Totuși, consideră că aspectul fizic nu ar trebui să fie deformat de aceste intervenții, pentru că Adriana Bahmuțeanu crede că ar trebui păstrate trăsăturile naturale. Vedeta spune că există o limită în ceea ce privește aceste intervenții, și că dacă este trecută se poate discuta despre o dependență, lucru cu care nu este deloc de acord.

„Depinde ce personalitate are fiecare pentru că oamenii sunt diferiți și ar fi plictisitor să fim toți la fel. Mie, spre exemplu, nu-mi plac exagerările estetice, nu-mi place să-mi volumizez buzele sau sânii foarte mult, îmi place o formă anatomică a corpului. Mă bucur că s-au inventat aceste proceduri cu anestezie locală care te întineresc. Dacă poți să întinerești, să ții timpul în loc, de ce nu? Dacă poți să apelezi la un chirurg bun care să-ți ia de pe chip 10 ani, de ce nu? Important e, din punctul meu de

vedere, să nu exagerezi, să nu arăți ca păpușa Chucky!

Citește și: Silviu Prigoană a adus dovezi în scandalul cu Adriana Bahmuțeanu! Omul de afaceri lansează noi acuzații: „Există filmări”

Sunt foarte multe persoane care au exagerat cu operațiile și deja nu mai seamănă cu poza din buletin. Fiecare are dreptul să aleagă și să facă ce dorește cu propriul corp.

Eu nu judec pe nimeni, dar atât timp cât ajungi să devii dependent de intervențiile estetice înseamnă că e o problemă de altă natură, care trebuie tratată la un specialist. Se numește dependența de operații, dependența de anestezie, iar această dependență are de-a face cu o problemă ce vizează imaginea ta de sine. Atât timp cât te accepți cu defectele ce nu pot fi corectate, atât timp cât poți să corectezi fără a exagera”,
a declarat Adriana Bahmuțeanu, pentru Viva.ro.

Ce operații estetice are Adriana Bahmuțeanu?

Pe lângă blefaroplastia pe care și-a făcut-o împreună cu partenerul ei de viață, George Restivan, Adriana Bahmuțeanu a mai apelat pe parcursul timpului și la alte proceduri de înfrumusețare, pe care nu s-a sfiit niciodată să le recunoască.

Printre acestea se numără o procedură numită minilifting, în urma căreia fața se subțiază iar ridurile sunt estompate într-o foarte mare măsură.

„Aș fi o ipocrită să vă spun că am înghițit un bob de mazăre sau că mi-am dat cu nu știu ce creme și arăt mai tânără, m-am transformat în nevasta lui Batman!!! Efectul se vede deja și cred că nu e cazul să-mi ascund nici vârsta, nici intervențiile estetice, fiindcă oricum adevărul iese la suprafață precum uleiul. Miniliftingul este o operație pe viață, cu efect ireversibil, care șterge anii de pe chip!!! Vă recomand cu încredere această procedură ce durează mai puțin de o oră!!! Plecați acasă pe picioare și nu aveți efecte secundare!!!”, a spus Adriana Bahmuțeanu pe Facebook, cu câteva luni în urmă, atunci când a apelat la această procedură.

De asemenea, Adriana Bahmuțeanu a mai dezvăluit că și-a făcut și o operație la nivelul sânilor, cu aproximativ patru ani în urmă, dar și că și-a pus acid hialuronic în buze.