Viorel Lis a fost internat din nou în spital, după ce starea lui s-a agravat în ultimele zile. Fostul edil al Capitalei, în vârstă de 80 de ani, i-ar fi spus soției sale că nu mai vrea să intre într-un salon de spital fără ea. De când problemele sale de sănătate s-au agravat, Oana Lis i-a fost alături soțului ei la fiecare pas și se asigură că nu îi lipsește nimic.
„El nu mai suportă spitalele! Nu se internează decât cu mine! Nu mai vrea la spital deloc, dar eu cred că e important să meargă când îi e rău. Aici are parte de ajutor specializat. Dacă, Doamne ferește, se întâmplă ceva grav cu el?!”, a declarat Oana Lis, pentru Click.
În stilul ei caracteristic, Oana Lis a profitat de această ocazie și a făcut o glumă pe care a împărtășit-o cu fanii ei de pe TikTok.
Vedeta a spus că Viorel Lis i-ar fi promis trei lei pe zi dacă se internează alături de el în salon.„Bună, dragii mei! Sunt la spital cu Viorel, dar m-a plătit ca să stau cu el. După cum vorbește lumea, am zis să recunosc, ce să fac. Așa zice lumea. Mi-a dat trei lei pe zi, sper să iau banii acum. Viorel, dă-mi ăia trei lei. Ce să zic, m-am făcut cu bani”, a glumit Oana Lis, de pe patul de spital.
Oana Lis le-a transmis un mesaj emoționant urmăritorilor ei: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu, vă mulțumesc vouă”
După ce le-a dezvăluit fanilor că s-a internat alături de Viorel, Oana Lis a postat un mesaj emoționant pe pagina ei de Instagram, în care le-a mulțumit pentru susținerea pe care a primit-o în ultima perioadă.
„Sentimentul zilelor acestora este de recunoștință. Le mulțumesc tuturor celor care fac parte din viața mea, celor care mă susțin, chiar și cei care mă contestă, pentru că mă motivează, îmi dă putere să devin mai bună, să mă uit la părțile mele mai puțin bune. Sunt recunoscătoare pentru tot ce există. Mi s-a confirmat încă o dată că Dumnezeu lucrează prin oameni. Deși nu am o familie mare, la care să apelez, de multe ori străinii îmi sunt aproape. În ultimul timp am avut niște momente critice, dar încep ușor, ușor să le rezolv. Îi mulțumesc lui Dumnezeu, vă mulțumesc vouă. Sunt recunoscătoare. Încă o dată îmi dau seama cât de interconectați suntem. Eu sunt tu și tu ești eu. Trebuie să ne susținem. Așa cum suntem împreună la bucurie, dar și la necaz. Eu fac asta. Atunci când ajuți pe cineva, te ajuți și pe tine. Pur și simplu îți încarci inima, sufletul”, a transmis Oana Lis, pe pagina ei de Instagram.
Oana și Viorel Lis s-au cunoscut în urmă cu mai bine de 25 de ani, în perioada în care ea lucra la Primăria Capitalei. Relația lor a fost pusă la îndoială de multe ori, în contextul în care între cei doi există o diferență de vârstă de 35 de ani și avea doar 18 ani atunci când l-a cunoscut pe actualul ei soț. În ciuda comentariilor negative, Oana Lis le-a demonstrat tuturor că nu îi va părăsi partea lui Viorel, căruia îi este alături în cele mai grele momente.