De parcă n-ar fi fost de ajuns seceta din vară, agricultorii primesc încă o lovitură. Previziunile meteorologilor arată că nu va fi zăpadă nici în această iarnă. Chiar dacă va ninge, stratul nu se va menține pe câmpuri, iar culturile riscă să se ducă pe apa sâmbetei. În comuna Liești din Galați nu a mai plouat de trei luni din cauza secetei. Fermierii irigă terenurile în luna noiembrie, ceea ce nu au mai făcut niciodată.
„Dacă avem noroc și intră plugul îl rupem. Se rup tractoarele, se rupe tot. Dacă nu există precipitații e foarte greu”, a declarat un agricultor.
Dacă nici la iarnă nu vom avea precipitații, fermierii se tem de ce e mai rău.
Meteorologii spun că nici în această iarnă nu vom avea zăpadă
Iar previziunile sumbre sunt confirmate de meteorologi. Cel mai probabil nu vom avea zăpadă, iar dacă va ninge, stratul de omăt nu se va menține.
Citește și: Cod galben de vânt în jumătate de țară! Până când este valabilă atenționarea
„Fără un strat de zăpadă care asigură o infiltrare bună prin topire și încarcă eficient solul cu apă, pe de o parte, iar pe de altă parte ferește culturile de extremele termice, deci fără acest strat de zăpadă culturile agricole au o mare problemă”,
a declarat Roxana Bojariu, climatolog.Situația este dezastruoasă și în Buzău. Pe câmpuri aproape totul este pârjolit. Tanti Florica muncește în grădină de când se știe. E din neam de legumicultori, dar nimic din ce a învățat până acum pare că nu îi mai este de folos. În lupta cu natura capricioasă, ardeiul care în alți ani lua ochii clienților din piață e de nefolosit în toamna asta.
Vinetele și roșiile au dispărut din grădini mult mai repede decât în alți ani din cauză că rădăcinile au stat într-un pământ extrem de uscat. Mai sunt suprafețe cultivate cu varză plantație care se încăpățânează să reziste uscăciunii din sol și a temperaturilor extrem de mari pentru această perioadă.
Grădinarii abia reușesc să adune varza bună de dus la piață. La nivel global, ultimii nouă ani au fost cei mai călduroși ani din istorie.