Islanda a declarat stare de urgență de când cutremurele se țin lanț în sud estul țării. Specialiștii spun că șansele unei erupții vulcanice sunt în creștere, iar în tot acest timp autoritățile au evacuat localnicii din zonele în care lava ar putea să erupă în orice clipă. Un cuplu a surprins pe camere doar unul dintre cele peste 800 de cutremure care s-au înregistrat duminică noapte în jurul vulcanului Fagradalsfjall din Islanda.
Citește și: După ninsori, urmează vreme de primăvară! Unde se vor înregistra și 19 grade Celsius?
Biroul meteorologic islandez a declarat că riscul de erupție este crescut, iar ca măsură de precauție, autoritățile au ordonat deja evacuarea a mii de persoane care locuiesc în orașul Grindavik.
Vulcanul Etna a erupt din nou
În tot acest timp, și cel mai mare vulcan activ din Europa s-a trezit la viață. Etna a erupt din nou luni dimineață, oferind un spectacol ireal sicilienilor. Lavă incandescentă și materii vulcanice au putut fi observate în cursul nopții în timp ce erau aruncate din crater și coborau pe munte. Din crater s-a ridicat o coloană de aproximativ 4.500 de metri înălțime, care a format un nor uriaș de cenușă.
În urma erupției, localnicii au avut parte de un răsărit incredibil, iar imaginile au devenit virale.