După iarnă urmează primăvara, însă nu în luna martie, așa cum vă gândiți. Vremea se va încălzi, iar temperaturile vor crește până la 19 grade. Unde se vor înregistra ne spune Adrian Șătăreanu, reporter NEWSTIME.
Citește și: După primăvara din octombrie, urmează ploi și ninsori. De când se schimbă vremea în România?
„Nu ne vom bucura prea mult timp de această zăpadă proaspăt depusă în urma episodului de iarnă severă pentru că de marți, 14 noiembrie încolo, meteorologii anunță că vremea se va încălzi în toată țara și vom avea parte de temperaturi peste normalul acestei perioade. De exemplu, în unele zone din țară maximele vor porni undeva de la 7 grade Celsius și vor ajunge chiar și la 16 grade în sudul țării, însă cel mai cald va fi pe litoral, acolo unde meteorologii anunță temperaturi maxime de 18 grade Celsius.
Primul episod de iarnă severă din acest sezon în România
Mașini acoperite de zăpadă, șosele înghețate și turiști blocați din cauza ninsorilor, așa arată bilanțul problemelor după primul weekend autentic de iarnă din acest sezon. A nins abundent în multe zone din țară și s-a depus un strat consistent de zăpadă, iar temperaturile au scăzut cu mult sub pragul de îngheț.
La Brașov, dimineața a început cu frig și temperaturi minime de minus trei grade.
Șoferii s-au trezit cu mașinile bocnă și s-au chinuit minute bune să le dezghețe. În zonele înalte de munte, iarna s-a instalat confortabil. Pe Transbucegi, drumul care leagă județele Prahova și Dâmbovița, șoferii au circulat cu atenție pentru că în unele locuri șoseaua era acoperită de gheață. Cel mai frig a fost duminică seara, la întorsura Buzăului, în județul Covasna, acolo unde s-au înregistrat -7 grade Celsius.